Crescut în zona militară, orădeanul care conduce Opera Națională Română din Cluj-Napoca povestește cum un disc pentru pickup cu „Traviata” , cu Virginia Zeani i-a schimbat viața

Azi are niște proiecte cu AI. Opera Story, de exemplu. Scrie povestea, apoi folosește AI ca să îi dea o anumită formă.Spectacole bune, promovare eficientă, manager inspirat. Așa e descrisă activitatea la Opera Națională din Cluj-Napoca sub conducerea orădeanului Florin Estefan care a intrat în pâine la 33 de ani. Atunci, nimeni nu i-a dat nici o șansă. A fost atunci cel mai tânăr director de Operă din istoria României. Acum are 42 de ani și respectul branșei, al publicului și al artiștilor, scrie, money.ro, publicație pentru care a oferit un amplu interviu. ;Am început de jos… La prima oră de canto m-a dus o vecină de-a mea… M-a și mușcat un câine pe drum… A fost ceva… La prima mea lecție de canto! Părinții nici nu știau că merg…>, a spus muzicianul.

Unde își spune cu umor povestea de succes. <Când m-am dus la prima oră de canto, profesoara m-a întrebat dacă nu cumva îmi place fotbalul>, a mărturisit artistul. Ascensiunea sa a început într-o organizație non-profit fondată la 22 de ani. când a făcut primele proiecte pe fonduri nerambursabile cu Primăria și Consiliul Județean Oradea. <Făceam cum mă ducea pe mine capul de muzician, fără să am un model de urmat. Completam cereri, formulare, aplicam… Și am primit finanțări. Organizam, sau mai bine zis, produceam concerte gospel, în vremea aceea. Și, tot așa – cu mintea mea de pe vremea aceea – am contactat și sponsori din zona Bihorului, unde eram eu atunci. Mulți mi-au rămas prieteni, și astăzi. Și dacă le dau un telefon, mă ajută. Mai mult, au ajutat Filarmonica din Oradea, dând telefon eu de la Cluj. E foarte bună relația pe care am dezvoltat-o cu ei. Știam cu ce se mănâncă, cât e de greu și cât e de umilitor…>, ;i-a amintit Florin Estefan pentru aceeași sursă.

Orădeanul spune că atunci când a fost numit la conducerea instituției din Cluj -Napoca , a avut câteva săptămâni în care nu a dormit. În momentul respectiv era o perioadă de criză la Operă. M-am întrebat eu însumi dacă să mă încumet. <Încurajările> primite din București sunau > „Ascultă, Florin, n-ai nicio șansă! Nu ai sprijin politic, nu ai bani, ai cel mai aprig sindicat din România… E numai cum ți-o ajuta Dumnezeu…”Tânărul era fascinat de muzica de la biserică, el provenind din mediul neoprotestant. În bisericile neoprotestante se cântă în cor. <Se cânta mult, iar eu eram fascinat, dar părinții mei nu au văzut asta, ei imaginându-și că drumul meu va fi diferit și dorind pentru mine o profesie mai “normală”. Nimeni din familia mea, nu și-ar fi imaginat vreodată că eu voi urma o astfel de cale…>, a spus Florn Estefan.

< Dar cum m-am îndrăgostit de Operă?! Am primit un disc pentru pickup cu „Traviata” cu Virginia Zeani, Octav Enigărescu și Ion Buzea, cred… Și nu știu cum am avut mintea aceea că am pus discul și am luat și am urmărit „textul” în limba română din cartea care însoțea LP-ul. Am plâns! Am plâns și a fost ca o convertire la o religie! Bineînțeles că m-am văzut Alfredo și m-am văzut tenor… Am plâns multă vreme că nu sunt tenor. Mi-aș fi dorit să fiu tenor. Știu rolul Alfredo pe de rost și multe alte roluri de tenor. Câteodată mai și cânt partitură de tenor și îmi iese! După acel moment cu „Traviata”, tot ce am făcut a fost legat de voce, de vocalize…În primul an de Conservator am cântat într-o producție cu Filarmonica din Oradea și, imediat în același an – deja intrasem în al doilea an de Conservator și mi s-a dat un rol în Căsătoria Secretă  de Domenico Cimarosa – Contele Robinson. Tot în acel an am fost angajat la Operă:, a spus Florin Estefan. Integral aici: