Ansamblul Codrenii Bihorului este, alături de Primăria Comunei Roșia, Asociația Orizont Verde și InterRegional Călători, parte într-un proiect care își...
Șoferii vor fi obligați să comunice Poliției locale, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia...
Lista Roșie este primul pas în identificarea speciilor care au nevoie urgentă de protecție și creează cadrul legal pentru prioritizarea...
Deținuții din Penitenciarul Oradea au avut parte de o activitate de prevenire a violenței domestice și de conștientizare a necesității...
Scriitorul Florin Ardelean, lector doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele, a lansat, miercuri, volumul "Istoria jurnalismului bihorean. Presa...
Anunțul adoptării, în cursul zilei de miercuri, a legii care permite vehiculelor Salvamont să se poată deplasa pe drumurile publice...
Comuna Bratca e iar țința lupilor. O vițea și o oaie au căzut pradă lupilor în 4 și 5 decembrie.
Orădenii sunt așteptați să încurajeze naționala de handbal a României la Trofeul Carpați care va avea loc în perioada 28-29...
Școala gimnazială ”Miron Pompiliu” din Ștei este în curs de reabilitare, printr-o investiție de peste 2,6 milioane de lei. Banii...
Începând de luni, 12 decembrie, va fi disponibil noul vaccinul anti-Covid și în centrele din județul Bihor.
