Avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Viorel Pașca, a publicat o nouă postare pe pagina sa de Facebook în care formulează o serie de critici la adresa DIICOT, exprimându-și îngrijorarea cu privire la modul în care este instrumentat dosarul și întrebând dacă există riscul unor represalii împotriva celor care își exprimă public punctul de vedere.
În mesajul său, avocatul susține că intervenția autorităților la imobilele în care erau adăpostite persoane vulnerabile a beneficiat de o amplă mediatizare încă din prima zi și afirmă că, ulterior, în spațiul public au fost prezentate documente și interceptări din dosarul de urmărire penală.
Răzvan Doseanu mai afirmă că, în prezent, DIICOT consideră că nu ar trebui să existe o dezbatere publică pe marginea acestui dosar și că inculpații nu ar trebui să își prezinte public poziția sau situația celor 409 persoane relocate în urma intervenției autorităților.
Avocatul reia și criticile formulate anterior privind accesul la dosarul de urmărire penală, susținând că apărarea a primit documentele abia după nouă zile de la percheziții, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca instanța să soluționeze contestația privind propunerea de arestare preventivă.
De asemenea, acesta afirmă că, deși a solicitat în baza articolului 92 din Codul de procedură penală să fie informat și să participe la toate actele de urmărire penală și la audieri, această cerere nu ar fi fost respectată.
Până la această oră, DIICOT nu a transmis un punct de vedere cu privire la afirmațiile formulate de avocatul Răzvan Doseanu.
Redăm mai jos, integral, postarea publicată de avocatul Răzvan Doseanu.
De ce “amenința” DIICOT?
Ar trebui sa ne temem ca vor fi represalii?
1)Toata desfasurarea impresionanta de forte de la casele unde Viorel Pasca adăpostea oameni sărmani si bolnavi s-a desfasurat cu chemarea tuturor televiziunilor la fata locului de parca se turna un film pentru Hollywood;2)Apoi au fost distribuite pe surse catre toata masa-media probe din dosar – referatul cu propunere de arestare preventiva cu interceptări din dosar (o astfel de divulgare este incriminata de Codul penal, urmarirea penala nefiind publica);3)Acuma se invoca tocmai de către DIICOT ca nu e normal sa existe o dezbatere publica pe dosarul Viorel Pasca, ca nu e normal ca inculpații sa se apere răspunzând unui linșaj mediatic cu diseminarea probelor din dosar si ca e ilegal sa se prezinte opiniei publice situația celor 409 persoane relocate de la casele private din Bihor care adăposteau bolnavi;3)Inculpatii nu au primit dosarul de urmarire penala sa se poata apara decat dupa 9 zile ( cu mai putin de 24 de ore inainte de solutionarea contestatiei privind solicitarea de arestare preventiva pentru 30 de zile de către Curtea de Apel Bucuresti);4)Desi avocații au cerut conform art. 92 Cod procedura penala, sa fie anunțați si sa asiste la audierile din dosar, codul de procedura penala a fost încălcat, realizându-se in condiții de nelegalitate audierea a zeci de persoane.
Partajează acest conținut:




