Persoanele care doresc să își izoleze casele ori să își instaleze sisteme de producere a energiei verzi vor putea primi...
Bazinul de înot se va construi între sala de sport și creșă, astfel încât cele trei investiții vor forma un...
Asociația Cultură în mișcare își propune să adune 400 de pături pentru persoanele care au rămas în Cernăuți, Ucraina. Orădenii...
Lavinia a fost model de la vârsta de 13 ani, a început la Agenția din București MRA. În 2019, ca...
Revista “Poezia” apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, trimestrial, la începutul fiecãrui anotimp din 1995.În ultimul număr al prestigioasei...
O nouă colaborare Gojdu – Microsoft după ce elevii colegiului au luat 24 de premii și mențiun la faza națională...
Consiliul Local a aprobat azi, 22 decembrie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici la faza SF în vederea realizării investiției: „Construcție unitate școlară...
Șeful statului, a semnat miercuri, legea privind schimbarea denumirii şi a satului de reşedinţă ale comunei.
Valoarea fondurilor destinate finanțării proiectelor câștigătoare a celei de-a V-a ediții a programului este de 95.000 Lei. Valoarea unei finanțări...
Ei au soluțiile care îi ajută pe profesioniștii din întreaga lume să realizeze cv-uri eficiente.Cei mai mulți utilizatori sunt din...
