Mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat duminică, la prânz, la o trecere la nivel de cale ferată....
Centrul de Cultură al Județului Bihor a organizat cu succes o nouă ediţie a taberei de creație dedicate micilor artişti, proiect cultural iniţiat...
Peste 200 de monede antice şi medievale, reprezentând cea mai mare colecţie monetară privată din ţară, este acum la vânzare....
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), organizaţia locală Valea Cerului, lansează invitaţia la a XVI-a ediţie a...
Marinel Hotca mărturisea că nu a avut de mai mulți ani o relație.De aceea a ajuns la Casa iubirii, show...
Marcel Laza, cel mai titrat atlet beiușean povestește întâmplarea dramatică prin care a trecut la Campionatul European de alergare montana...
În perioada 1992–2004 a fost deputat în Parlamentul României, iar în următorii patru ani, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Jurnalist și...
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Apelul care sesiza producerea accidentului a fost...
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), s-a desfășurat o...
Primăria Oradea a lansat o licitație împărțită în două loturi. Primul lot include 30 de autobuze electrice de 12 m, șapte stații de încărcare...
