Taxarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată e constituțională

În Monitorul Oficial partea I nr.807/13.VIII.2024 a fost publicată Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Genel International — S.R.L. din comuna Rebra în Dosarul nr. 2.315/1/2019/a3.1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât cererea de reexaminare reglementată de acestea intră în sfera jurisdicțiilor speciale administrative, iar art. 21 alin. (4) din Constituție prevede că acestea sunt facultative și gratuite.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

— Art. 9 lit. f): „Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: [] f) cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă — 20 lei;”.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, la care fac referire prevederile legale criticate, se regăsesc, în prezent, la art. 200 alin. (5), ca urmare a republicării Codului de procedură civilă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (4) privind caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, se finalizează fie prin conformarea la cerințele stabilite conform legii de instanță și fixarea primului termen de judecată, cu citareapârâtului, fie, în cazul în care obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite, prin anularea cererii, printr-o încheiere dată în cameră de consiliu. În această din urmă situație, reclamantul are la îndemână posibilitatea de a solicita reexaminarea încheierii de anulare, cerere care, potrivit textelor legale criticate, se taxează cu 20 lei.

În prezenta cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (4) referitoare la jurisdicțiile speciale administrative care sunt facultative și gratuite, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții, acestea reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004).

Or, potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă, atât verificarea cererii de chemare în judecată — dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, cât și soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a acesteia se judecă de către un complet de judecată, procedura regularizării cererii introductive fiind obligatorie, instanța de judecată manifestându-și rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii prin înștiințarea acestuia cu privire la lipsurile cererii introductive, precum și cu privire la legalitatea măsurii anulării cererii. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că procedura regularizării cererii introductive are drept scop fixarea corectă a cadrului procesual în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii,motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, desfășurarea judecății într-un termen optim și previzibil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19).

Cu privire la caracterul obligatoriu al procedurii de regularizare reglementate de art. 200 din Codul de procedură civilă și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Lefter împotriva României, paragraful 18, că este vorba despre o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției.

Așadar, soluționarea cererii de reexaminare care privește încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată — etapă finală a procedurii de regularizare — se judecă într-o procedură obligatorie de către instanța judecătorească, și nu de un organism jurisdicțional cu o activitate paralelă și separată de a acesteia.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 491 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 25 noiembrie 2014, paragraful 18).