Prioritatea în soluționare a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții la strigarea cauzei față de incidentul procedural al suspendării procesului

În perioada 26 – 27 mai 2022 a avut loc, la Craiova, Întâlnirea președinților secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, în care au fost
dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă, ocazie cu care s-a dezbătut și problema priorității în soluționare a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții la strigarea cauzei față de incidentul procedural al suspendării procesului reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în ipoteza în care niciuna dintre părți nu a cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

Această problemă de practică judiciară neunitară privește ipoteza în care niciuna dintre părțile, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă, însă una dintre acestea a depus la dosar, prin compartimentul de registratură al instanței, anterior termenului de judecată, o cerere de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității acesteia de înfățișare la strigarea cauzei.

Într-o opinie, instanța nu se va pronunța asupra cererii de amânare a procesului și va dispune suspendarea acestuia în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., norma juridică specificată fiind una cu caracter imperativ. În cealaltă opinie, cererea de amânare a procesului se impune a fi soluționată cu prioritate față de incidentul procedural al suspendării procesului. Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei; cu
toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut, în scris, judecarea în lipsă.

În primul rând, suspendarea procesului reglementată de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. constituie un caz de suspendare voluntară, iar nu un caz de suspendare de drept, calificare ce determină concluzia că suspendarea procesului, în primul caz, se dispune de către instanță și își produce efectele juridice în temeiul încheierii pronunțate de aceasta; suspendarea voluntară a procesului nu se constată de către instanță precum suspendarea de drept, neoperând, ca în acest din urmă caz, în temeiul legii (ope legis).
Prin urmare, chiar dacă norma juridică ce reglementează această instituție este una cu caracter imperativ (normă imperativă onerativă ce impune o acțiune în sarcina subiectului de drept), suspendarea procesului nu operează decât în temeiul hotărârii judecătorești [încheiere – art. 414 alin. (1) C. proc. civ.].
În ipoteza unui concurs de cereri și de incidente procedurale ale căror efecte juridice se produc în temeiul unei hotărâri judecătorești, instanței îi revine atribuția de a decide ordinea acestora de soluționare. În consecință, instanța este în drept, în cazul dat, să stabilească ordinea de soluționare a cererii de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții la strigarea cauzei și a incidentului procedural al suspendării procesului reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În al doilea rând, cerințele prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea procesului sunt următoarele:

-niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei;

-nici reclamantul și nici pârâtul nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

Interpretarea art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în conformitate cu rațiunea pentru care acesta a fost instituit impune ca prima cerință menționată anterior să aibă în vedere o lipsă nejustificată a părții la strigarea cauzei, chiar dacă textul legal nu prevede în mod expres o astfel de circumstanțiere a absenței părții. Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are, ca fundament al edictării sale, o prezumție de desistare a părților de soluționarea cererii.

Prin urmare, în cazul în care partea a formulat o cerere de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității sale de prezentare la strigarea cauzei, instanța va proceda, cu prioritate, la soluționarea acesteia, ordinea de rezolvare în raport cu incidentul procedural al suspendării procesului fiind impusă de argumentul că, în măsura în care absența părții are caracter justificat, prima cerință pretinsă de lege pentru suspendarea procesului nu ar fi îndeplinită.
În funcție de soluția ce se pronunță de instanță asupra cererii de amânare a procesului, se disting următoarele ipoteze:

-dacă instanța încuviințează cererea de amânare a procesului pentru imposibilitatea de prezentare a părții la strigarea cauzei, nu va dispune suspendarea procesului, ci va acorda un nou termen de judecată;

-dacă instanța respinge cererea de amânare a procesului pentru imposibilitatea de prezentare a părții la strigarea cauzei, va proceda, în continuare, la soluționarea incidentului procedural al suspendării procesului prevăzut de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.; în acest caz, din moment ce niciuna dintre părțile, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei, absența acestora fiind una nejustificată, și nici reclamantul și nici pârâtul nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă, instanța va dispune suspendarea procesului, ambele cerințe prevăzute de textul legal pentru pronunțarea acestei soluții fiind îndeplinite.

Se impune, însă, observația importantă că atunci când cererea de amânare a procesului nu privește imposibilitatea de prezentare a părții la strigarea cauzei, adică cererea nu vizează prima cerință a suspendării procesului în condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci alte aspecte ce ar conduce la amânarea procesului (de exemplu, cererea de încuviințare a probelor, cererea de revenire cu adresă către expertul judiciar pentru a depune la dosar raportul de expertiză etc.), instanța va soluționa, cu prioritate, incidentul procedural al suspendării procesului în raport cu cererea de amânare a procesului.

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că cererea de amânare a procesului pentru considerentul imposibilității de înfățișare a părții la strigarea cauzei are
prioritate în soluționare față de incidentul procedural al suspendării procesului reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în ipoteza în care niciuna dintre
părți nu a cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.
În ipoteza în care instanța respinge cererea de amânare a procesului pentru considerentul învederat, aceasta va proceda la suspendarea procesului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.