Ionuț Serban, actorul care excelează în asistență socială. Putem fi parte din povestea lui de succes

Ionuț Șerban este actor, colaborator la Teatrul Regina Maria din Oradea, iar când nu urcă pe scenă este asistent social coordonator de serviciu pentru persoane vârstnice și mai face consiliere într-o școală privată din cadrul unei comunități de romi, Tinca. Este nominalizat prntru <Premiul pentru asistentul social din domeniul protecției persoanelor vârstnice şi îngrijirii la domiciliu> la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

<Sunt încântat să vă anunț că a fost lansată cea de-a X-a ediție a „Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială”! Este un moment de sărbătoare și recunoaștere a excelenței în domeniul asistenței sociale, și am șansa să pot face parte din această poveste de succes. Pentru a mă susține și a contribui, te invit să votezi pentru mine! Fiecare vot contează și poate face diferența.Perioada de vot online: 19 februarie (ora 10:00) – 26 februarie (ora 00:00)Votați aici: https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=5Fii parte din povestea mea de excelență în asistență socială și ajută-mă să ajung pe podium.Nu uitata să confirmi apoi votul din e-mail!- doar atunci se înregistrează votul!Mulțumesc!https://www.facebook.com/watch/?v=4748096831961058>.

<Ionuț Șerban s-a născut în Popești, județul Bihor, a copilărit acolo, cu doi părinți foarte normali, foarte harnici, care împreună au încercat să ofere tot ce au putut ei mai bun și cât au putut ei pentru mine și pentru sora mea. Mai am o soră mai mică cu 4 ani decât mine, e și ea în Oradea, ea lucrează într-un serviciu care se adresează persoanelor traficate, e psiholog. Și ne-au crescut cum au știut ei mai bine și ne-au dat, oarecum, mână liberă în a alege ce să facem și ce să nu facem. Ne-au zis: “măi, dacă nu vrei să te duci la școală mai departe, foarte bine, te ducem la Marghita la fabrica de pantofi”. Și am zis “Nu, mulțumesc!”. Am zis să trag de mine, să văd ce fac, că eu nu mă văd să mă trezesc la ora patru jumate dimineața, să mă duc la fabrica de pantofi. Deci nu era pentru mine, nu am simțit eu asta. Mai departe, cum să zic, au vrut să ne educe într-un anumit fel și au vrut să avem o oarecare educație, dar doar dacă am ales noi asta, dacă nu, era bine venit orice. Adică, pentru ei era important să scriem, să citim, adică educația, dar nu la modul în care să faci cu forța. Eu nu vin dintr-o comunitate de romi, eu am locuit în sat, deși satul are o comunitate compactă de romi undeva, dar ai mei sunt oarecum veniți în sat, bunicii, dacă e să o iau așa. Mama are niște rădăcini maghiare puțin, iar tata, da, e rom. Am făcut liceul acolo în sat, am mers la Oradea, prima facultate am făcut Asistență Socială. Eu, în timpul facultății, lucram deja cu o organizație din domeniul asistenței sociale, Fundația Ruhama, o fundație foarte bine cotată la vremea respectivă în domeniul educației și în ceea ce privește lucrul cu comunitățile rome în Bihor. Multe din activitățile lor au fost luate ca și model de bună practică de către Ministerul Educației. Am învățat multă asistență socială în timp ce lucram la ei, în fundația asta, în paralel învățam și la școală. Deci la școală, dimineața, teorie, după-masă imediat, practică. Făceam foarte multă muncă de teren cu ei și vedeam comunitățile așa cum sunt, diferențele dintre comunități și specificul lor. Pe urmă, lucrând, absolvind, am ajuns să conduc și acolo un serviciu de consiliere și sprijin pentru copii, în care se promova ca ei să se ducă la școală, să se implice foarte mult acolo și să nu abandoneze școala. S-a întâmplat ca în 2012, parcă, Guvernul să stopeze toate fondurile europene către societatea civilă care a accesat anumite proiecte pe fonduri europene și atunci, a trebuit să facă reduceri de personal. Eu, în timp ce lucram, ca și activitate de timp liber, am zis “bă, vreau să fac și altceva decât muncă de birou și hârțogării și mers pe teren”, ca să îmi mai limpezesc mintea făceam o chestie – cursuri de teatru le-aș zice, pe care le desfășura Asociația de Teatru Clandestin, și mă duceam și făceam și mă zbenguiam pe acolo fără să-mi dau seama că o să mă molipsesc cu chestia asta și în 2013, să dau admitere la teatru aici, în Cluj>, mărturisea Ionuț Șerban pentru gofree.ro