Marius Voineag acuzat că încalcă principiul independenței procurorilor și al confidențialității anchetei

Ordinul șefului DNA, Marius Voineag, dat în 10august, prin care cere comunicarea de îndată către conducerea instituției a măsurilor de supraveghere tehnică solicitate de procurori, este nelegal deoarece ar încălca principiul independenței procuroulului și al confidențialității anchetei.

Mai mulți procurori au semnalat nelegalitatea ordinului dat de șeful DNA.

Conform celor redate de G4Media, opiniile procurorilor sunt următoarele:

“Ordinul privind comunicarea pe cale ierarhică a solicitărilor adresate instanțelor competente, privind autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, este profund nelegal, atât din perspectiva Codului de procedură Penală, cât și a legilor statutare ale justiției (Legea 303/2022, privind statutul magistratului și Legea 304/2022, privind organizarea judiciară).

Astfel: în Codul de Procedură Penală, instituția măsurilor de supraveghere tehnică este prevăzută de la art. 138 la art. 146. Actorii instituirii unei măsuri de supraveghere tehnică sunt expres și limitativ prevăzuți în Cod, respectiv: procurorul (de caz, evident – cel care solicită instanței încuviințarea interceptărilor convorbirilor, a localizărilor, a înregistrărilor în mediu ambiental sau a supravegherilor operative), judecătorul care emite mandatul și persoanele care pun în aplicare mandatul (expres prevăzute la art. 142 alin. 1 CPP, respectiv organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției, adică Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR). În nicio dispoziție legală nu apare în cursul procesului decizional de instituire a măsurii de supraveghere tehnică, procurorul ierarhic superior procurorului de caz.

Mai mult decât atât, în art. 3 alin. 2 din Legea 303/2022 (privind statutul judecătorilor și procurorilor), precum și în art. 68 din Legea 304/2022 (privind organizarea judiciară), se prevede expres că în efectuarea și supravegherea urmăririi penale, precum și în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege (mai sus analizate, în cazul măsurilor de supraveghere tehnică). Art. 68 alin. 3 din Legea 304/2022 prevede că măsurile și soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate în scris și motivat de procurorul ierarhic superior (în cazul procurorilor DNA din teritoriu, de către șefii de servicii teritoriale, iar în cazul celor din structura centrală, de către șefii de secții), sau de procurorul șef al DNA. Însă solicitarea încuviințării unei măsuri de supraveghere tehnică nu este nici măsură și nici soluție în sensul Codului de Procedură Penală, deci nu este supusă infirmării conform legii.

Mai mult decât atât, având în vedere principiul independenței procurorului, consacrat la nivel constituțional în România, nu doar în dispozițiile mai sus menționate din legile organice, precum și în Principiile și Normele referitoare la procurori cuprinse în Carta de la Roma (adoptată sub egida Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei, ce cuprinde avizul nr. 9/2014 al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni), este interzisă folosirea pârghiilor interne, de control ierarhic, în scopul exercitării unor presiuni necuvenite sau nelegale.

Ordinul în discuție reprezintă exact acest gen de presiune internă, obligând practic procurorii, să încalce confidențialitatea lucrărilor de urmărire penală și să comită abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. i) din Legea 303/2022, anume nerespectarea confidențialității lucrărilor.

Niciuna dintre dispozițiile interne sau internaționale nu permit exercitarea controlului procurorului ierarhic superior asupra oportunității adoptării unor măsuri de supraveghere tehnică. Motivarea ordinului, potrivit căreia astfel s-ar produce o ‘dinamizare’ a activității de urmărire penală, este una ridicolă, întrucât gama de procedee probatorii prevăzute de Codul de Procedură Penală este largă și în mod cert, măsurile de supraveghere tehnică nu reprezintă vreo ‘regină a probelor’. Mai mult decât atât, în legislația din România se specifică expres, la art. 103 Codul de Procedură Penală, că probele nu au o valoare dinainte stabilită, adică probele obținute din interceptări nu sunt mai ‘valoroase’ decât cele obținute prin audierea unor persoane sau efectuarea unor expertize, de exemplu. Ca atare, justificarea reală a emiterii unui astfel de ordin nu este aceea de a ‘dinamiza’ activitatea unor structuri cu rezultate mai slabe, ci de a accesa în mod nelegal lucrări de urmărire penală confidențiale.

Mergând mai departe, în situația în care o anchetă desfășurată în teritoriu nu ar fi pe placul conducerii DNA, atunci cauza ar putea fi preluată la structura centrală și direcționată către anumiți procurori și evident, către anumite soluții.”