Opinia INM în privința punerii în mișcare a acțiunii penale

În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului procesual penal—parte general s-a pus în discuție punerea în mișcare a acțiunii penale în condițiile existenței unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) Cod procedură penală; consecințe în cadrul procedurii de cameră preliminară.

Direcția Națională Anticorupție, autorul întrebării, a identificat două orientări în practica instanțelor:

Una în care judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat cu privire la existența unuia dintre cazurile care împedică punerea în mișcare a acțiunii penale prev. de art.16 alin.(1) Cod Procedură Penală, fiind redată cu titlu de exemplu practica Tribunalului Brașov. Astfel, prin încheierile din 01.11.2022 și 20.12.2022, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr.3124/62/2022/a1 și în dosarul 433/64/2022/a1, această instanță a apreciat, în esentă, că ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, precum și actele subsecvente acestora, inclusiv rechizitoriile sunt lovite de nulitate întrucât la data emiterii acestora termenul de prescripție al răspunderii penale ar fi fost îndeplinit conform Deciziei Curții Constituționale nr.358/2022.

A doua practică exemplificată prin încheierea din data 20.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 15677/3/2021/a1, în care s-a apreciat că în cadrul procedurii de cameră preliminară nu ar putea fi antamată critica privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, aceasta fiind o chestiune care poate fi analizată numai pe fondul cauzei.

În opinia Institutului Național al Magistraturii, cea de-a doua abordare este corectă, în sensul că verificarea unui impediment procedural sau de fond pentru exercitarea acțiunii penale, așadar a oricăruia dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen., ține de soluționarea procesului penal, funcțiune care, după trimiterea în judecată, este rezervată exclusiv instanței de judecată.

Judecătorul de cameră preliminară, neavând aptitudinea funcțională să soluționeze procesul penal, nu poate nici să examineze incidența vreunuia dintre impedimentele procedurale de la articolul 16 alin. (1) C. proc. pen., tot așa cum nu poate examina niciunul dintre motivele care ar duce la una sau alta dintre soluțiile de fond ale procesului.

De altfel, sunt numeroase situațiile în care verificarea unor atare impedimente procedurale implică și aprecieri de fond, asupra încadrării juridice a faptei care face obiectul judecății, asupra datei la care a fost comisă, ori asupra persoanei care a comis- o, impedimentul de procedură putând fi analizat numai după stabilirea, prin examenul probatoriului, a unor astfel de chestiuni de fapt. Cum ele nu constituie obiectul camerei preliminare, nici impedimentele procedurale în legătură cu aceste chestiuni de fapt nu pot face obiectul camerei.

Art. 16 (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.