Șase reprezentanți ai cultelor religioase din Bihor au semnat o mărturisire comună referitoare la demnitatea persoanei umane, sexualitate, familie și responsabilitatea comunităților creștine în dezbaterea publică. Documentul, care se raportează direct la viața comunității din Oradea, dar nu precizează data, ora sau locul exact al semnării, formulează o poziție interconfesională: fiecare om trebuie respectat și protejat de ură, însă relațiile homosexuale și folosirea sexualității în afara căsătoriei dintre un bărbat și o femeie sunt considerate incompatibile cu învățătura creștină susținută de semnatari. Relevanța publică a declarației rezultă atât din numărul și diversitatea cultelor implicate, cât și din faptul că textul intervine într-o dezbatere socială sensibilă, care privește identitatea, familia, educația copiilor și limitele exprimării religioase în spațiul public.
O poziție comună construită în jurul demnității umane
Documentul, intitulat „Despre demnitatea persoanei umane – mărturisire comună a cultelor religioase din Bihor”, pornește de la ceea ce autorii numesc o datorie de mărturisire. Semnatarii precizează încă de la început că nu urmăresc să își impună viziunea și nici să condamne persoane, ci să prezinte concepția creștină despre om „cu respect și iubire”.
Prima afirmație centrală a textului este că demnitatea umană nu depinde de comportamentul, orientările, opțiunile, reușitele sau eșecurile unei persoane. În viziunea autorilor, valoarea omului derivă din credința că acesta este creat după Chipul lui Dumnezeu.
„Fiecare om are o demnitate care nu poate fi negociată și nici pierdută”, se arată în declarație. Semnatarii adaugă că orice persoană merită „respect, compasiune și apropiere sinceră” și că nimeni nu are dreptul să urască, să disprețuiască sau să transforme un semen într-un adversar.
Documentul insistă și asupra ideii că judecata asupra vieții interioare a unei persoane nu aparține oamenilor. Autorii afirmă că numai Dumnezeu cunoaște „adâncul de taină al persoanei”, formulare prin care încearcă să delimiteze poziția doctrinară de condamnarea individuală.
Această distincție reprezintă una dintre axele întregii declarații: semnatarii separă demnitatea persoanei, pe care o consideră permanentă și inviolabilă, de evaluarea morală a unor comportamente.
Sexualitatea nu trebuie transformată în întreaga identitate a persoanei, susțin autorii
În continuarea textului, reprezentanții cultelor afirmă că omul nu trebuie redus la o singură dimensiune a existenței sale, inclusiv la sexualitate. Potrivit declarației, persoana este mai mult decât propriile dorințe, impulsuri sau preferințe, iar identitatea sa fundamentală este legată de relația cu Dumnezeu.
Autorii consideră că una dintre confuziile societății contemporane constă în transformarea dorinței în identitate și a preferinței într-o definiție completă a persoanei. În opoziție cu această perspectivă, documentul prezintă omul drept o ființă chemată la comuniune cu Dumnezeu și la un sens al existenței care depășește planul biologic sau căutarea plăcerii.
Declarația introduce în acest context și termenul grecesc „(h)amartia”, tradus prin „păcat” și explicat prin expresia „a rata ținta”. În interpretarea semnatarilor, păcatul nu reprezintă doar încălcarea unei porunci, ci și îndepărtarea omului de sensul propriei existențe.
Această îndepărtare nu anulează demnitatea persoanei, afirmă documentul, dar o poate separa de ceea ce autorii consideră a fi adevărul despre natura și chemarea sa. Libertatea este definită, în consecință, nu ca posibilitatea de a face orice este posibil, ci ca posibilitatea de a deveni ceea ce Dumnezeu a chemat persoana să fie.
Reafirmarea doctrinei tradiționale asupra căsătoriei
Partea cea mai explicită a documentului privește relațiile homosexuale și cadrul considerat legitim pentru exprimarea sexualității. Semnatarii afirmă că practicarea relațiilor homosexuale este incompatibilă cu „rânduiala creației”, la fel ca orice altă folosire a sexualității în afara uniunii dintre un bărbat și o femeie prin Sfânta Cununie.
În limbajul declarației, „rânduiala creației” desemnează concepția teologică potrivit căreia sexualitatea își găsește sensul în comuniunea conjugală dintre bărbat și femeie. Autorii susțin că această poziție nu ar deriva din ostilitate față de persoane, ci din convingerea lor religioasă că Dumnezeu este Creatorul firii umane și, prin urmare, sursa sensului acesteia.
Documentul leagă această concepție despre sexualitate de o anumită viziune asupra familiei. Familia întemeiată pe relația dintre tată și mamă este prezentată drept cadrul firesc în care copilul poate descoperi complementaritatea dintre masculin și feminin, fermitate și tandrețe, autoritate și ocrotire.
Semnatarii introduc totuși o precizare referitoare la persoanele crescute în familii în care unul dintre părinți a lipsit. Ei afirmă că prezentarea modelului familial susținut de document nu urmărește să îi rănească pe cei care, din motive independente de voința lor, au crescut fără unul dintre părinți.
Textul nu prezintă cercetări sociologice, psihologice sau medicale în sprijinul acestei poziții și nici nu invocă o analiză juridică. Argumentația este una explicit teologică și antropologică, bazată pe interpretarea creștină a creației, a căsătoriei și a naturii umane.
„Ce este omul?”, întrebarea pe care semnatarii o consideră decisivă
Autorii declarației susțin că dezbaterea nu privește doar viața intimă a unor persoane și nu poate fi redusă la întrebarea dacă un anumit comportament este permis sau interzis. În opinia lor, miza principală este definirea omului și existența unei naturi umane care ar trebui descoperită și împlinită, nu redefinită exclusiv prin voința individuală.
„Nu apărăm o interdicție, ci o viziune, revelată, despre om”, afirmă semnatarii. Ei prezintă sexualitatea nu ca pe o simplă preferință personală sau ca pe un bun de consum, ci ca pe expresia unei comuniuni profunde dintre bărbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu și deschisă vieții.
Din această perspectivă, libertatea autentică nu ar consta în reinventarea naturii umane, ci în împlinirea ei. Întrebarea decisivă este formulată de autori astfel: poate omul să devină cu adevărat el însuși împotriva adevărului despre propria ființă?
Autocritică privind modul în care Biserica a răspuns persoanelor vulnerabile
Documentul nu se limitează la reafirmarea unor norme morale, ci include și o formă de autocritică. Semnatarii recunosc că reprezentanții Bisericii nu au răspuns întotdeauna cu suficientă delicatețe persoanelor aflate în situații dificile sau în conflict cu învățătura religioasă.
Autorii vorbesc despre situații în care „rigorile sterile” au fost puse înaintea „îmbrățișării părintești” și în care răspunsurile tăioase au venit mai repede decât ascultarea binevoitoare. În consecință, slujitorii cultelor sunt îndemnați să își examineze propriile atitudini și reacții.
Biserica este descrisă drept o casă cu ușile deschise și un loc în care fiecare persoană ar trebui să poată găsi sprijin. Documentul invocă pasajul din I Timotei 2,4, potrivit căruia Dumnezeu dorește ca fiecare om să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului.
Pentru semnatari, adevărul nu este doar o idee sau o normă abstractă, ci persoana lui Iisus Hristos. Imaginea folosită este cea a tatălui care așteaptă întoarcerea fiului risipitor: omul rămâne fiu chiar și atunci când se îndepărtează, iar Dumnezeu rămâne Tată.
Apel împotriva urii și violenței verbale
Una dintre consecințele concrete ale declarației este apelul adresat credincioșilor de a răspunde dezbaterilor contemporane fără ură, ironii, dispreț sau violență verbală.
Semnatarii afirmă că adevărul trebuie exprimat cu blândețe și formulează una dintre ideile centrale ale documentului: „adevărul fără iubire devine cruzime, iar iubirea fără adevăr se transformă într-o simplă aprobare a rătăcirii”.
Prin această formulare, liderii religioși încearcă să mențină împreună două componente ale mesajului lor: refuzul de a renunța la poziția doctrinară și obligația de a respecta persoanele care trăiesc, cred sau gândesc diferit.
Documentul nu detaliază măsuri instituționale concrete prin care cultele semnatare ar urma să prevină discursul instigator la ură sau comportamentele discriminatorii în propriile comunități. Apelul este formulat în principal ca îndemn moral și pastoral adresat credincioșilor.
Mesaj către părinți privind expunerea copiilor la manifestări publice
Declarația conține și un mesaj adresat părinților, cărora li se cere să manifeste discernământ în ceea ce privește participarea sau expunerea copiilor la manifestări publice care, în opinia autorilor, ar putea crea confuzie asupra persoanei și familiei.
Documentul nu identifică însă evenimentul, manifestația sau seria de acțiuni publice la care se referă. De asemenea, nu indică data la care acestea ar fi avut loc și nici organizatorii lor.
Autorii afirmă că minorii ar trebui să crească într-o „cultură a vieții, a adevărului și a familiei” și invocă expresia „calmul valorilor”, atribuită lui Virgil Nemoianu. Acest „calm” este descris ca o atitudine care evită atât isteria, cât și ostentația și care își păstrează orientarea către valorile religioase afirmate în document.
Referirea la copii extinde astfel tema declarației dincolo de viața privată și o plasează în zona educației, a autorității parentale și a participării minorilor la evenimente publice.
Semnatarii: șase reprezentanți ai comunităților religioase
Mărturisirea comună îi are ca semnatari pe P S Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei; P S László Böcskei, Episcop Romano-Catolic de Oradea; P S Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea; P S Bogdan Szabolcs János, indicat în document ca episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului; pastorul Ioan Moldovan, președintele Comunității Penticostale de Oradea; și pastorul Mihai Micula, președintele Comunității Baptiste de Oradea.
Partajează acest conținut:





