Doi membri ai clanului Cârpaci, o grupare infracțională cunoscută din Timișoara, au fost reținuți, în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Germania, anunță DIICOT.
Cei doi suspecți, un bărbat și o femeie care sunt soți, sunt acuzați de trafic grav de ființe umane în scopul prelevării de organe. Astfel, cei doi au fost prinși la Caransebeș și vor fi prezentați Curții de Apel Timișoara cu propunerea de arestare preventivă în vederea predării către autoritățile germane.
Anchetatorii susțin că victima a fost adăpostită în locuința suspecților din München. Cei doi i-au confiscat pașaportul și cartea de identitate și l-au izolat de familie.
Cine sunt suspecții din dosar ?
Gradu Cîrpaci, poreclit „Ministrul de Finanţe”, şi soţia lui, care fac parte dintr-unul dintre cele mai cunoscute clanuri din Timişoara, ai cărui membri deţin mai multe vile în zona centrală a oraşului, au fost acuzaţi de autorităţile din Germania de săvârşirea acestor infracţiuni.
Cei doi sunt acuzați că au ținut un bărbat în condiții similare sclaviei și l-au constrâns să doneze un rinichi unuia dintre suspecți.
Aceștia ar fi amenințat un român că-i vor ucide rudele ca să doneze un rinichi la o clinică din Germania
În timp ce locuiau în München, Gradu Cîrpaci şi soţia lui l-au cazat pe un bărbat adus din România într-un apartament, i-au luat paşaportul şi buletinul şi l-au izolat de familia lui rămasă în ţară.
Apoi, l-au pus să lucreze pentru ei şi l-au constrâns să semneze mai multe contracte. Ulterior, l-au ameninţat că îi vor ucide rudele din România, dacă nu acceptă să îi doneze un rinichi lui Gradu Cîrpaci, care suferea de o boală renală.
Donatorul urma să primească 15.000 de euro şi un apartament în Timişoara. Operația de prelevare de rinichi a avut loc într-un spital din Freiburg, însă bărbatul nu a mai primit absolut nimic.
Mai mult, a fost în continuare constrâns să lucreze în Germania pentru familia Cârpaci.
În luna martie acestui an, procurorii DIICOT Timișoara și autoritățile din Germania au descins la vila soților Cârpaci, de unde au ridicat mai multe telefoane, contracte de vânzare-cumpărare, asigurări, dar și documente medicale.
În fața anchetatorilor, cei doi soți au negat toate acuzațiile care li se aduc.
De asemenea, autoritățile din Germania au emis pe numele celor doi mandat european de arestare pentru trafic de ființe vii, cu scopul prelevării de organe, de asemenea înșelăciune, constrângere și amenințare, dar și vătămare corporală.
Cei doi soți au fost duși la Curtea de Apel Timișoara pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Redăm conținutul comunicatului de presă al Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul DIICOT în textul de mai jos:
Urmare a comunicatului de presă nr.3 din data de 12.03.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 21 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania – Procuratura din Munchen, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic grav de ființe umane în scopul prelevării de organe, au pus în executare două mandate europene de arestare, emise pe numele unor suspecți, un bărbat și o femeie, cetățeni români, membri marcanți ai unei grupări infracționale din municipiul Timișoara.
Aceștia sunt acuzați că au ținut un bărbat, tot cetățean român, în stare de totală dependență, similară sclaviei, iar, pe fondul bolii renale severe de care suferea suspectul, au constrâns persoana vătămată să accepte donarea unui rinichi.
Astfel, aceștia au adăpostit victima în reședința lor, din Munchen, i-au reținut actele de identitate (pașaportul și cartea de identitate românească) și au izolat-o de orice contact cu propria sa familie.De asemenea, persoana vătămată a fost obligată să presteze munci neremunerate, să-și înscrie numele și să semneze contracte de vânzare-cumpărare în cazul vânzării-cumpărării de autovehicule, apoi, sub amenințarea uciderii părinților săi din România, a fost obligată să accepte donarea unui rinichi.
Donarea a fost realizată la o clinică medicală situată tot pe teritoriul Germaniei, unde persoana vătămată a declarat în mod nereal că ar fi nepotul suspectului.Cei doi suspecți, depistați în cursul acestei zile în municipiul Caransebeș, urmează să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Caraș Severin.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Partajează acest conținut:





