Astăzi, privirile celor care urmăresc cazul Pașca se îndreaptă spre Curtea de Apel București, unde, de la ora 12:00, urmează să fie analizate contestațiile formulate în dosarul instrumentat de DIICOT. Pe de o parte, procurorii cer înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. Pe de altă parte, familia Pașca și Delia Păcală solicită revocarea controlului judiciar și cercetarea fără această măsură preventivă.
Cazul a ajuns în atenția publică după acțiunea DIICOT privind centrele din Bihor asociate numelui lui Viorel Pașca și Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă. Potrivit informațiilor apărute în presă, ancheta vizează acuzații grave, între care constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane în formă continuată, acuzații pe care apărarea le contestă și care trebuie analizate exclusiv de instanță, pe baza probelor administrate legal.
În primă fază, Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT și a dispus cercetarea sub control judiciar pentru Viorel Pașca, membrii familiei sale și Delia Păcală. Ulterior, procurorii au contestat soluția, solicitând Curții de Apel București arestarea preventivă. În același timp, și cei vizați de măsura controlului judiciar au formulat contestații, cerând revocarea acesteia.
În acest context , avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul familiei Pașca, a transmis un mesaj cu puternică încărcătură morală și spirituală înaintea plecării spre București: „Pornim de la Oradea spre București unde astăzi la ora 12 se vor judeca la Curtea de Apel București atât contestația DIICOT prin care cere arestarea preventivă pentru 30 de zile, cât și contestațiile familiei Pașca și a Deliei Păcală prin care cerem revocarea controlului judiciar.”
Acesta a ales să așeze momentul sub semnul unui citat biblic din Evanghelia după Matei: „Oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit” — Matei 12:36.
Conform dispozițiilor Codului de procedură penală privind prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Partajează acest conținut:










