SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Curtea de Apel a respins, în 8 iunie 2026, ca nefondată contestația formulată de inculpatul Tamaș Mihai împotriva încheierii penale prin care Tribunalul Bihor dispusese începerea judecății în dosarul în care acesta este acuzat de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Soluția Curții de Apel este definitivă, ceea ce înseamnă că dosarul intră efectiv în faza judecății pe fond, după ce instanța de control judiciar a confirmat legalitatea încheierii pronunțate la 4 martie 2026 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.
Prin hotărârea contestată, Tribunalul Bihor respinsese cererile și excepțiile formulate de inculpat și constatase legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 275/124/P/2025 din 9 decembrie 2025, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Totodată, Tribunalul a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății cauzei. În contestație, Tamaș Mihai a încercat să răstoarne această soluție, însă Curtea de Apel a respins demersul ca nefondat.
Dosarul vizează acuzații grave formulate împotriva fostului angajat bancar, despre care procurorii susțin că, în calitate de manager relații clienți, ar fi accesat fără drept conturile unei cliente, ar fi desființat depozite bancare, ar fi introdus date informatice cu efect patrimonial, ar fi efectuat transferuri succesive către conturi indicate în anchetă și ar fi folosit documente bancare pretins semnate în fals. Prejudiciul menționat în actele cauzei este de 530.900 de lei.
Un dosar despre încredere bancară, acces informatic și documente cu aparență de legalitate
În centrul dosarului se află o acuzație cu o miză sensibilă: un angajat bancar ar fi folosit accesul profesional la sistemele băncii pentru a opera în conturile unei cliente fără ca aceasta să fie prezentă și fără să solicite operațiunile. Din perspectiva procurorilor, nu este vorba despre un incident izolat, ci despre un șir de operațiuni desfășurate pe parcursul mai multor luni, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Potrivit rechizitoriului, accesările, transferurile, desființările de depozite și folosirea documentelor pretins false nu ar reprezenta episoade independente, ci părți ale unei conduite unitare. În limbaj accesibil, procurorii susțin că ar fi existat un mecanism repetat, aplicat în timp, prin care conturile persoanei vătămate au fost accesate, depozitele au fost lichidate, iar banii au fost mutați prin operațiuni aparent justificate documentar.
Încheierea Tribunalului Bihor sintetizează acuzația astfel: inculpatul, „în calitate de angajat al Băncii Transilvania, pe postul de manager relaţii clienţi”, ar fi accesat ilegal conturile bancare ale persoanei vătămate „fără ca aceasta să fie prezentă și să solicite acest lucru”. Această frază se repetă în descrierea faptelor din rechizitoriu și reprezintă punctul de plecare al întregului dosar. Ea arată că miza nu este simplul fapt că un angajat bancar a avut acces tehnic la sistemul băncii, ci presupusa folosire abuzivă a acestui acces, în afara unei solicitări reale a clientei.
Prima etapă: octombrie 2024 și începutul operațiunilor contestate
Cronologia descrisă în rechizitoriu începe la 15 octombrie 2024. În acea zi, potrivit acuzării, inculpatul ar fi accesat conturile bancare ale persoanei vătămate din sistemul informatic al Băncii Transilvania, fără ca aceasta să fie prezentă și fără să solicite operațiunea. Prin introducerea unor date informatice considerate false, ar fi fost desființat un depozit bancar în valoare de 66.277,22 lei. Suma ar fi fost transferată în contul curent atașat clientei, iar din acel cont ar fi fost virați 46.000 de lei către un cont indicat în hotărâre ca avându-l titular pe inculpat. În aceeași zi, ar fi fost creat un nou depozit bancar, în valoare de 20.255 de lei.
Un depozit este desființat înainte de scadență, banii sunt mutați în contul curent, o parte din sumă este transferată către un beneficiar, iar o altă operațiune bancară este formalizată prin constituirea unui nou depozit. În plan juridic, acuzarea vede aici trei paliere: accesul neautorizat la sistem, modificarea situației conturilor prin date informatice și folosirea unor documente care ar fi creat aparența că operațiunea are o bază legală.
La 25 octombrie 2024, potrivit rechizitoriului, s-ar fi produs al doilea episod. Un depozit în valoare de 28.205,56 lei ar fi fost desființat, suma fiind transferată în contul curent al persoanei vătămate. În aceeași zi, 28.000 de lei ar fi fost virați către un cont beneficiar indicat de procurori. Aparent, operațiunea reproduce aceeași schemă: accesarea conturilor, desființarea depozitului, mutarea banilor în contul curent și transferul către un alt cont.
La 7 noiembrie 2024, acuzarea susține că a avut loc un nou acces neautorizat. De această dată, depozitul de 20.255 de lei, creat în octombrie, ar fi fost desființat, iar banii ar fi fost transferați în contul curent. Tot în aceeași zi, 20.300 de lei ar fi fost transferați către același tip de cont beneficiar indicat în actele cauzei. Diferența ușoară dintre valoarea depozitului și suma transferată poate fi explicată de dinamica operațiunilor bancare, însă în această etapă important este mecanismul descris, nu calculul contabil definitiv, care va trebui analizat pe fond.
Prin aceste prime trei episoade, procurorii susțin că s-ar fi creat cadrul unei conduite repetate. Nu se mai discută doar despre o singură operațiune suspectă, ci despre un șir de acte care, în opinia acuzării, indică o practică. Pentru judecata pe fond, fiecare dintre aceste momente va conta separat, pentru că forma continuată presupune acte materiale distincte, dar legate de aceeași rezoluție infracțională.
Aprilie 2025: dosarul capătă o miză financiară mult mai mare
După operațiunile din octombrie și noiembrie 2024, rechizitoriul mută cronologia în aprilie 2025. La 14 aprilie 2025, potrivit acuzării, inculpatul ar fi accesat din nou conturile persoanei vătămate, fără prezența acesteia și fără o solicitare din partea ei. În acea zi ar fi fost desființate două depozite bancare: unul în valoare de 28.282,84 lei și altul de 20.000 de lei. Sumele ar fi fost transferate în contul curent, iar ulterior 50.000 de lei ar fi fost virați către un cont Revolut indicat în hotărâre ca având legătură cu inculpatul.
Această operațiune marchează o schimbare. Dacă în toamna anului 2024 transferurile descrise erau de 46.000 de lei, 28.000 de lei și 20.300 de lei, în aprilie 2025 apar transferuri mai consistente și conturi noi în circuitul financiar descris. Rechizitoriul vorbește despre transferuri către Revolut, ceea ce adaugă o dimensiune suplimentară traseului banilor: banii nu ar fi circulat doar între conturi bancare tradiționale, ci și printr-o platformă financiară digitală.
La 17 aprilie 2025, conform actului de sesizare, s-ar fi produs una dintre cele mai importante operațiuni din dosar. Un depozit bancar în valută, în valoare de 77.893,71, ar fi fost desființat. Suma ar fi fost transferată în contul curent în valută al persoanei vătămate, apoi schimbată în lei și virată în contul curent în lei. În urma acestei conversii, în cont ar fi ajuns suma de 385.340,18 lei. Din acest moment, dosarul nu mai privește doar desființări de depozite în lei, ci și lichidarea unui depozit în valută și convertirea acestuia într-o sumă semnificativă.
Rechizitoriul susține că, în continuare, ca urmare a introducerii de date informatice, au fost create două depozite noi: unul în valoare de 68.045,74 lei și altul în valoare de 20.711,19 lei. Tot la 17 aprilie 2025, ar fi fost transferată suma de 50.000 de lei către același cont Revolut indicat de anchetatori. Din perspectiva stării de fapt, această zi este centrală: se desființează un depozit important în valută, se face schimb valutar, se creează depozite noi și se efectuează un transfer de 50.000 de lei.
Seria transferurilor din aprilie și mai 2025
După operațiunea amplă din 17 aprilie, rechizitoriul descrie mai multe transferuri succesive. La 22 aprilie 2025, inculpatul ar fi accesat conturile persoanei vătămate și ar fi introdus date informatice care au avut ca efect transferarea sumei de 65.000 de lei către un cont bancar indicat în hotărâre. Spre deosebire de episoadele anterioare, în descrierea acestei operațiuni nu mai apare explicit o desființare de depozit în aceeași zi, ci accentul cade pe transferul banilor.
La 6 mai 2025, potrivit acuzării, s-ar fi produs un nou transfer, de 61.500 de lei, către același cont bancar menționat în actele cauzei. La 9 mai 2025, suma ar fi fost de 72.500 de lei. La 16 mai 2025, transferul descris este de 48.900 de lei. Fiecare dintre aceste momente este prezentat în rechizitoriu după aceeași formulă: conturile persoanei vătămate ar fi fost accesate fără prezența acesteia și fără solicitarea ei, iar prin introducerea de date informatice ar fi fost realizat transferul.
Această serie de operațiuni este importantă pentru acuzația de fraudă informatică. Articolul 249 alin. 1 Cod penal sancționează, în esență, introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice ori restricționarea accesului la asemenea date, dacă se produce un rezultat patrimonial și dacă scopul este obținerea unui beneficiu material injust. În acest dosar, procurorii susțin că datele introduse în sistemele informatice ale băncii au generat transferuri patrimoniale care au produs prejudiciul indicat.
Ultimul episod reținut în rechizitoriu este datat 21 mai 2025. În acea zi, potrivit acuzării, inculpatul ar fi accesat conturile persoanei vătămate și ar fi introdus date informatice care au avut ca efect desființarea a două depozite bancare: unul în valoare de 20.711,19 lei și altul în valoare de 68.045,74 lei. Sumele ar fi fost transferate în contul curent, iar ulterior 88.700 de lei ar fi fost virați către un cont indicat în rechizitoriu. Această operațiune închide seria celor zece accesări ilegale descrise de procurori și contribuie la prejudiciul total de 530.900 de lei.
Privită în ansamblu, cronologia descrisă în rechizitoriu are o logică internă: desființări de depozite, transferuri în cont curent, schimb valutar, constituiri de depozite, noi lichidări și transferuri către conturi externe. Pentru cititorul neobișnuit cu limbajul bancar, dosarul poate părea tehnic. În realitate, miza este simplă: anchetatorii susțin că banii unei cliente au fost mișcați fără acordul ei prin operațiuni bancare efectuate de o persoană care avea acces profesional la sistem.
Cele 22 de documente: cum ar fi fost creată aparența operațiunilor bancare
Potrivit încheierii, inculpatul ar fi semnat în fals în numele unor persoane și ar fi utilizat 22 de documente fără consimțământul acestora, pentru desființarea unor depozite înainte de scadență, înființarea de depozite bancare și efectuarea de transferuri.
În această categorie intră contracte de depozit bancar, acorduri de desființare a depozitelor înainte de scadență și ordine de plată. Unele documente sunt descrise ca fiind completate de mână, altele electronic. La rubricile destinate deponentului sau plătitorului apar semnături, iar la rubricile băncii apar semnături și ștampile care indică funcția de manager relații clienți persoane fizice. În mai multe cazuri, documentele poartă mențiuni precum „prin Manager Relații Clienți Persoane Fizice”.
O tranzacție bancară nu este doar o comandă informatică. Ea este însoțită de formulare, semnături, rubrici, explicații privind scopul plății și urme documentare. Dacă aceste documente sunt reale și semnate de persoanele îndreptățite, ele pot demonstra consimțământul. Dacă sunt false, ele pot deveni instrumentul prin care o fraudă este ascunsă sub forma unei operațiuni bancare obișnuite.
În ordinele de plată menționate în hotărâre, la rubrica privind explicația transferului apar formulări precum „CU SERVICII”, „CU SERVICII FINAL”, „CU SERVICII RESTANT”, „ÎMPRUMUT” sau „RESTITUIRE ÎMPRUMUT”. Aceste expresii pot părea banale, dar în dosarele de fraudă ele pot avea o greutate probatorie semnificativă. Ele pot sugera o justificare economică aparentă pentru transferuri: servicii, împrumuturi, restituiri. Tocmai de aceea, în judecata pe fond, instanța va trebui să stabilească dacă aceste mențiuni reflectă realitatea sau dacă au fost folosite doar pentru a masca destinația banilor.
Acuzația de fals în înscrisuri sub semnătură privată vizează tocmai această dimensiune documentară. Dacă accesul ilegal și frauda informatică privesc interacțiunea cu sistemul bancar și efectul patrimonial al operațiunilor, falsul se referă la suportul scriptic al acestor operațiuni. În limbaj simplu, procurorii susțin că nu doar sistemul ar fi fost folosit abuziv, ci și hârtiile necesare pentru a da operațiunilor o aparență de regularitate.
De la sesizare la rechizitoriu: o anchetă rapidă, contestată de apărare
Ancheta a început în octombrie 2025, după ce fiul persoanei vătămate a sesizat organele de urmărire penală cu privire la lipsa unor sume importante din conturile mamei sale. Apărarea a insistat foarte mult asupra acestui moment, susținând că sesizarea inițială nu îndeplinea condițiile de fond și formă prevăzute de lege.
Potrivit susținerilor apărării, la data sesizării, fiul persoanei vătămate avea o procură pentru reprezentarea acesteia în relația cu banca, dar nu și un mandat special pentru formularea unei plângeri penale.
Apărarea a susținut că procura specială care permitea formularea plângerii penale a fost emisă abia la 22 octombrie 2025, deci după ce în cauză fuseseră deja efectuate numeroase acte de urmărire penală. Din această perspectivă, inculpatul a cerut constatarea nelegalității începerii urmăririi penale, excluderea probelor și restituirea cauzei la parchet.
În cererile formulate în camera preliminară, apărarea a descris ancheta ca fiind una derulată într-un ritm extrem de rapid. Într-un interval scurt, au fost dispuse începerea urmăririi penale in rem, schimbarea încadrării juridice, continuarea urmăririi penale față de suspect, punerea în mișcare a acțiunii penale, percheziții, reținerea inculpatului, controlul judiciar, măsuri asigurătorii și ridicări de înscrisuri. Pentru apărare, această succesiune accelerată de acte era problematică tocmai pentru că, în opinia sa, punctul de pornire al dosarului era viciat.
Percheziția domiciliară și bunurile ridicate
Apărarea a contestat și percheziția domiciliară, susținând că mandatul ar fi fost prea general și că organele judiciare ar fi urmărit, în realitate, identificarea unor bunuri pentru recuperarea prejudiciului, nu descoperirea unor probe. În această logică, percheziția ar fi fost transformată într-un instrument de executare silită anticipată.
Instanța a respins această interpretare. Judecătorul a reținut că percheziția a fost autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți și că scopul indicat era identificarea de bunuri și valori care puteau servi la recuperarea prejudiciului, precum și obținerea de noi probe. În urma percheziției, potrivit încheierii, au fost ridicate suma de 25.350 de lei, două telefoane mobile și patru ceasuri de mână, dintre care trei purtând inscripția Rolex și unul inscripția Hublot.
Motivarea instanței este pragmatică. Judecătorul arată că ar fi excesiv de formalist să se ceară procurorului să indice în mandat, cu precizie absolută, bunurile ce urmează să fie găsite. Într-o percheziție, organele judiciare caută bunuri, înscrisuri, valori sau dispozitive care pot avea legătură cu faptele cercetate. A pretinde o descriere exactă a unor bunuri încă nedescoperite ar face, în multe cazuri, imposibilă efectuarea percheziției.
În același timp, această parte a dosarului va putea avea relevanță și pe fond, mai ales în legătură cu telefoanele mobile ridicate. În cauzele de fraudă informatică și operațiuni financiare suspecte, dispozitivele electronice pot conține conversații, aplicații financiare, confirmări de tranzacții, contacte sau alte urme digitale relevante. Totuși, în camera preliminară, discuția a fost limitată la legalitatea percheziției, nu la valoarea probatorie finală a bunurilor ridicate.
Sechestrul și discuția despre prejudiciu
În dosar au fost instituite și măsuri asigurătorii. Potrivit încheierii, procurorii au dispus sechestru asupra sumei de 25.350 de lei ridicate cu ocazia percheziției, precum și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența prejudiciului de 530.900 de lei. Au fost identificate conturi bancare și sume foarte mici existente în acestea la momentul verificărilor, inclusiv conturi la Raiffeisen, Revolut, Banca Comercială Română și Banca Transilvania.
|
Şedinţe
|
Partajează acest conținut:
