SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
În seria „Dialog UNBR”, lansată în contextul pregătirii Congresului Avocaților 2026, Uniunea Națională a Barourilor din România abordează una dintre cele mai sensibile teme ale momentului: folosirea inteligenței artificiale pentru răspunsuri juridice, redactare de documente și orientare procedurală. Răspunsul nr. 5 clarifică o idee esențială: problema nu este existența AI, ci momentul în care aceasta trece de la informare generală la soluție juridică individualizată.
Uniunea Națională a Barourilor din România continuă seria „Dialog UNBR” cu un răspuns dedicat uneia dintre cele mai acute întrebări ridicate de avocați în perspectiva Congresului Avocaților 2026: pot răspunsurile generate de platformele de inteligență artificială să fie calificate drept consultanță juridică ilegală?
Tema a fost formulată prin două întrebări convergente. Prima, adresată de Av. Cristina Lețu, Baroul Argeș, vizează direct situația în care platformele AI oferă răspunsuri la întrebări juridice concrete și întreabă dacă asemenea răspunsuri constituie consultanță juridică ilegală și, dacă da, ce mecanism de sesizare există. Cea de-a doua, adresată de Av. Vlad Iorgulescu, Baroul București, pune problema comparației dintre consultanța juridică plătită oferită de terți non-avocați și platformele AI de tip ChatGPT, utilizate pe bază de abonament lunar, care primesc cereri și oferă răspunsuri juridice atât particularilor, cât și avocaților. Întrebarea face trimitere și la faptul că, inclusiv în România, au ajuns în fața instanțelor acte procedurale redactate în mod vădit cu ajutorul inteligenței artificiale.
Poziția UNBR: problema nu este AI, ci calificarea răspunsului
UNBR pornește de la o constatare realistă: platformele bazate pe inteligență artificială oferă deja răspunsuri juridice, generează documente și asistă utilizatorii în luarea unor decizii. Însă instituția nu pune problema în termenii unei interdicții generale a tehnologiei. Din contră, răspunsul precizează că problema nu este existența acestor instrumente, ci calificarea răspunsurilor pe care ele le dau.
În această logică, AI poate funcționa ca instrument de informare, de analiză a unor legi sau de generare a unor documente standard, precum modele de contracte ori modele de acțiuni în instanță. UNBR amintește că asemenea instrumente de orientare au existat și înainte de internet, inclusiv în volume tipărite.
Cu toate acestea, limita este depășită atunci când un răspuns generat de AI aplică norma juridică la un caz concret și formulează o soluție individualizată. În acel moment, potrivit UNBR, răspunsul poate fi calificat drept consultanță juridică.
Aceasta este cheia întregului răspuns: nu orice conținut juridic generat de AI este consultanță juridică, dar consultanța juridică poate apărea atunci când tehnologia oferă o soluție aplicată unei situații concrete.
Patru categorii de platforme juridice bazate pe AI
UNBR propune o tipologie a platformelor juridice bazate pe inteligență artificială, fiecare cu un profil diferit de risc juridic.
Prima categorie este cea a platformelor care generează răspunsuri juridice pe baza AI. Acestea sunt considerate cele mai sensibile din punct de vedere juridic, pentru că funcționează prin preluarea unei situații concrete descrise de utilizator și generarea unui răspuns care include interpretare juridică aplicată. UNBR menționează că, la nivel general, chiar și sisteme precum ChatGPT sau Gemini pot intra în această zonă atunci când sunt folosite pentru întrebări juridice concrete. Problema apare atunci când răspunsurile devin personalizate, sunt percepute ca soluții sigure și nu sunt asumate de un avocat. În asemenea condiții, ele pot intra în sfera consultanței juridice neautorizate.
A doua categorie este cea a sistemelor de informare juridică și suport decizional. Acestea nu oferă, în principiu, soluții juridice directe, ci agregă și structurează informații. UNBR indică, la nivel internațional, platforme precum Lexis+ AI, care pot furniza sinteze și căutări avansate. Aceste sisteme sunt considerate, în principiu, conforme, tocmai pentru că nu substituie consultanța juridică. Totuși, dacă ajung să sugereze explicit ce trebuie făcut într-o situație concretă, ele părăsesc zona informării și intră într-o zonă de risc juridic.
A treia categorie este reprezentată de platformele de tip „self-service legal”, o formă clasică de automatizare juridică. Aceste platforme permit generarea unor documente standard pe baza unor șabloane.
UNBR menționează exemple precum LegalZoom sau Rocket Lawyer, iar în Europa modele precum Demanderjustice sau Smartlaw. În principiu, asemenea platforme sunt acceptabile atunci când se limitează la completarea unor formulare sau la generarea unor documente standard. Problema apare atunci când instrumentele încep să adapteze documentele în funcție de situația concretă a utilizatorului sau să sugereze strategii juridice. În acel punct, automatizarea riscă să se transforme într-o formă de consultanță mascată.
A patra categorie este cea a sistemelor AI destinate profesioniștilor dreptului. Acestea nu interacționează direct cu publicul, ci sunt utilizate de avocați ca instrumente de lucru. UNBR enumeră, cu titlu de exemplu, Juridice AI, AI Libra, Harvey AI, CoCounsel sau Luminance. În aceste cazuri, inteligența artificială nu oferă consultanță în mod autonom, ci asistă avocatul. Avocatul rămâne titularul deciziei și al răspunderii, motiv pentru care aceste sisteme nu ridică, în viziunea UNBR, probleme de legalitate și reprezintă direcția legitimă de integrare a tehnologiei în profesie.
De la instrument util la substitut al avocatului
Din această tipologie rezultă ideea centrală a răspunsului: diferența nu este între tehnologie permisă și tehnologie interzisă. Diferența reală este între instrumentele care informează, instrumentele care asistă și instrumentele care, în fapt, înlocuiesc consultanța juridică.
UNBR insistă asupra faptului că inteligența artificială nu este, în sine, problema. Dimpotrivă, profesia de avocat se află deja în fața unei transformări tehnologice imposibil de ignorat. Riscul juridic crește însă pe măsură ce sistemele trec de la informare generală la aplicarea legii într-un caz concret.
Această distincție este esențială mai ales în raport cu platformele folosite pe bază de abonament. UNBR arată că plata unui abonament nu transformă automat serviciul într-o consultanță juridică ilegală. Criteriul nu este simpla monetizare a accesului la platformă, ci natura serviciului prestat și percepția creată utilizatorului. Problema apare atunci când utilizatorul este determinat să creadă că primește o soluție juridică sigură, fără ca acea soluție să fie asumată profesional.
În astfel de situații, potrivit UNBR, riscurile nu se opresc la exercitarea fără drept a profesiei. Ele se pot extinde și spre zona protecției consumatorilor și a practicilor comerciale înșelătoare. Această observație lărgește discuția: nu mai este vorba doar despre protecția profesiei de avocat, ci și despre protecția publicului care poate confunda o explicație generată automat cu o soluție juridică profesionistă.
Răspunderea nu aparține „algoritmului”
Un alt punct important al răspunsului UNBR privește răspunderea. Instituția subliniază că răspunderea nu poate fi imputată „algoritmului”, ci entității care îl dezvoltă, îl operează și îl pune la dispoziția publicului. Această formulare este importantă pentru că evită o capcană frecventă în discuțiile despre AI: tratarea tehnologiei ca pe un actor autonom, desprins de persoanele sau companiile care o proiectează, o exploatează și o monetizează.
Pentru UNBR, consultanța juridică nu este definită doar prin conținutul răspunsului, ci și prin garanțiile care îl însoțesc. Aceste garanții sunt independența, răspunderea profesională, confidențialitatea, loialitatea față de client și posibilitatea de a identifica și de a alege profesionistul care oferă consultanța. Potrivit UNBR, aceste garanții nu pot fi replicate tehnologic și nu pot fi asumate decât de avocat.
Prin urmare, problema nu este doar dacă AI poate formula un răspuns juridic aparent corect. Problema este dacă acel răspuns vine cu garanțiile profesionale care fac din consultanța juridică un serviciu reglementat, responsabil și asumat.
O întrebare rămasă sensibilă: sesizarea
Deși una dintre întrebările adresate UNBR vizează expres mecanismul de sesizare în cazul în care răspunsurile generate de AI ar putea constitui consultanță juridică ilegală, Răspunsul nr. 5 se concentrează mai ales pe criteriile de calificare și pe tipologia riscurilor. Textul indică zona de risc — consultanță juridică neautorizată, protecția consumatorilor, practici comerciale înșelătoare — dar nu dezvoltă procedural mecanismul concret de sesizare.
Această omisiune poate deveni una dintre temele următoare de dezbatere. În practică, delimitarea dintre informare, asistență tehnologică și consultanță mascată va avea nevoie nu doar de criterii teoretice, ci și de mecanisme clare: cine poate sesiza, cui se adresează sesizarea, ce probe sunt relevante, ce autoritate verifică și ce tip de răspundere poate fi angajată.
Miza: siguranța juridică a utilizatorului
Concluzia UNBR este formulată în termeni clari: miza nu este și nu poate fi interzicerea tehnologiilor AI. Miza este stabilirea unei limite clare. În momentul în care este oferită o soluție juridică individualizată, ne aflăm în sfera consultanței juridice propriu-zise.
În lipsa acestor repere, utilizatorul nu mai poate distinge între informare și consiliere. Această confuzie transformă subiectul dintr-o problemă strict profesională într-una de siguranță juridică. Iar aici se află, probabil, punctul cel mai important al răspunsului: discuția despre AI și drept nu privește doar viitorul profesiei de avocat, ci și protecția cetățeanului care caută o soluție juridică și poate primi, în schimb, un text convingător, dar neasumat.
” Răspuns UNBR:
Într-adevăr, platformele bazate pe AI oferă astăzi răspunsuri juridice, generează documente și asistă utilizatorii în luarea deciziilor. Însă, problema nu este existența acestor instrumente, ci calificarea răspunsurilor pe care le dau. Acestea pot fi simple instrumente de informare, de analiză a unor legi sau de generare de documente, cum ar fi modele de contracte sau de acțiuni în instanță, care au existat chiar și înainte de apariția internetului, în volume scoase se edituri, de exemplu. Pe de altă parte, un răspuns generat de AI poate fi calificat drept consultanță juridică în cazul în care aplică norma juridică la un caz concret și formulează o soluție individualizată.
Din această perspectivă, se conturează o tipologie a platformelor juridice bazate pe AI, fiecare categorie având un profil distinct de risc juridic.
Prima categorie este reprezentată de platformele care generează răspunsuri juridice pe baza AI. Acestea sunt cele mai sensibile din punct de vedere juridic. Ele funcționează prin preluarea unei situații concrete descrise de utilizator și generarea unui răspuns care include interpretare juridică aplicată. La nivel general, chiar și sisteme precum ChatGPT sau Gemini pot intra în această zonă atunci când sunt utilizate pentru întrebări juridice concrete. Problema apare atunci când aceste răspunsuri devin personalizate, sunt percepute ca soluții sigure și nu sunt asumate de un avocat. În aceste condiții, ele pot intra în sfera consultanței juridice neautorizate.
A doua categorie este cea a sistemelor de informare juridică și suport decizional. Aceste platforme nu oferă direct soluții juridice, ci agregă și structurează informații. La nivel internațional, platforme precum Lexis+ AI pot oferi sinteze și căutări avansate. Aceste sisteme sunt, în principiu, conforme, deoarece nu substituie consultanța juridică. Totuși, dacă încep să sugereze explicit ce trebuie făcut într-o situație concretă, depășesc zona informării și intră într-o zonă de risc juridic.
A treia categorie este cea a platformelor de tip „self-service legal”, care reprezintă forma clasică de automatizare juridică. Acestea permit generarea de documente standard pe baza unor șabloane. Exemple relevante sunt LegalZoom sau Rocket Lawyer, iar în Europa au existat modele precum Demanderjustice sau Smartlaw. Aceste platforme sunt, în principiu, acceptate, atât timp cât nu oferă analiză juridică personalizată, ci doar facilitează completarea unor formulare. Problema apare atunci când aceste instrumente încep să adapteze documentele în funcție de situația concretă a utilizatorului sau să sugereze strategii juridice, transformând automatizarea într-o formă de consultanță mascată.
A patra categorie este cea a sistemelor AI destinate profesioniștilor dreptului. Acestea nu interacționează direct cu publicul, ci sunt utilizate de avocați ca instrumente de lucru. Exemple relevante sunt Juridice AI, AI Libra, Harvey AI, CoCounsel sau Luminance. În aceste cazuri, inteligența artificială nu oferă consultanță în mod autonom, ci asistă avocatul, care rămâne titularul deciziei și al răspunderii. Din acest motiv, aceste sisteme nu ridică probleme de legalitate și reprezintă direcția legitimă de integrare a tehnologiei în profesie.
Această tipologie arată că problema nu este existența inteligenței artificiale în domeniul juridic, ci modul în care aceasta este utilizată. Diferența reală nu este între tehnologie permisă și interzisă, ci între instrumente care informează, instrumente care asistă și instrumente care, în fapt, înlocuiesc consultanța juridică.
În acest context, oferirea de servicii juridice contra cost de către terți non-avocați trebuie analizată în paralel cu utilizarea platformelor AI pe bază de abonament. Abonamentul nu transformă automat serviciul într-o consultanță juridică ilegală. Problema apare atunci când utilizatorul este determinat să creadă că primește o soluție juridică sigură, fără ca aceasta să fie asumată profesional. În astfel de situații, riscurile juridice se extind dincolo de exercitarea fără drept a profesiei și intră în zona protecției consumatorilor și a practicilor comerciale înșelătoare.
Concluzia este că riscul crește pe măsură ce sistemele trec de la informare la aplicarea legii într-un caz concret. Miza nu este și nu poate fi interzicerea acestor tehnologii, ci stabilirea unei limite clare: în momentul în care este oferită o soluție juridică individualizată, ne aflăm în sfera consultanței juridice propriu-zise. De altfel, nici răspunderea nu poate fi imputată „algoritmului”, ci entității care îl dezvoltă, îl operează și îl pune la dispoziția publicului.
Iar această consultanță nu este definită doar prin conținutul răspunsului, ci prin garanțiile care o însoțesc — independență, răspundere profesională, confidențialitate, loialitate față de client și posibilitatea de a identifica și a alege profesionistul care o oferă. Aceste garanții nu pot fi replicate tehnologic și nu pot fi asumate decât de avocat.
În lipsa acestor repere, utilizatorul nu mai poate distinge între informare și consiliere, iar această confuzie transformă problema dintr-una profesională într-una de siguranță juridică.”
Partajează acest conținut:
