Stabilirea cuantumului obligației de întreținere în cazul în care părintele debitor locuiește în străinătate și nu are venituri declarate | PRACTICĂ NEUNITARĂ

În cadrul întâlnirii online din 22 septembrie 2025 a președinților secțiilor civile ale curților de apel, magistrații au analizat mai multe chestiuni de practică neunitară în materie de drept al familiei printre care și cea a stabilirii cuantumului obligației de întreținere în cazul în care părintele debitor locuiește în străinătate și nu are venituri declarate.

S-a arătat că problema de drept care a generat practică neunitară constă în modalitatea de determinare a întinderii obligației de întreținere în cazul în care nu se cunosc veniturile realizate de părintele debitor într-o altă țară, premisa fiind că legea aplicabilă obligației de întreținere este legea română.

Într-o primă opinie, obligația de întreținere a fost stabilită în raport de venitul minim pe economie din statul în care pârâtul are reședința. În susținerea acestei soluții s-a arătat, în esență, că debitorul obligației de întreținere își are reședința pe teritoriul altui stat, urmând a se avea în vedere cel puțin venitul minim pe economie din statul respectiv.

În cea de-a doua opinie, s-a stabilit obligația de întreținere la nivelul venitului minim din țară, chiar dacă debitorul obligației de întreținere avea reședința în străinătate. În motivarea acestei soluții, s-a arătat că determinarea pensiei de întreținere datorată de părinte nu se poate face prin raportare la un indicator străin legislației naționale, respectiv salariul minim stabilit pe economia națională a unui stat străin, întrucât țara pe teritoriul căreia se execută obligația de întreținere este România. De asemenea, s-a mai reținut că nu există niciun argument pentru ca pensia să fie stabilită în funcție de venitul minim al altui stat, prezumția fiind în sensul că debitorul realizează în țară un minim de venituri prin care să își asigure existența.

În alte situații, s-a reținut că interesul minorului reclamă stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum fix, în valută, astfel încât drepturile minorului să nu fie afectate de munca fără forme legale sau refuzul apelantului de a face dovada veniturilor realizate, respectiv că stabilirea unei sume fixe este mai potrivită, pentru că asigură creditorilor întreținerii o predictibilitate a sumelor pe care le au de încasat, înlăturând orice suspiciune cu privire la determinarea corectă a cuantumului pensiei și facilitează executarea silită în cazul în care pârâtul nu-și îndeplinește obligația.

În opinia autorului sesizării, în cazul în care s-a dovedit că părintele debitor locuiește în mod obișnuit într-o altă țară, dispozițiile art. 527 alin. 2 Cod civil se interpretează în sensul că instanța de judecată va analiza posibilitățile de realizare a veniturilor prin raportare la situația concretă a acestuia, care se află într-o țară străină și și-a asumat împrejurarea că poate suporta costurile vieții cotidiene din țara respectivă. Întrucât, în măsura în care sunt cunoscute veniturile părintelui debitor dintr-o altă țară, instanța de judecată are în vedere nivelul acestora, s-a apreciat că, și în cazul în care nu se obțin venituri sau nu sunt declarate, posibilitatea părintelui de a le obține se va analiza prin raportare la locul de reședință al acestuia. Totodată, s-a arătat că trebuie avut în vedere un anumit nivel minim al veniturilor care poate fi obținut în acea țară, iar nu în mod necesar venitul minim pe economie garantat în țara respectivă, în situația în care nu există o reglementare națională în acest sens; informațiile relevante pot fi obținute prin intermediul diferitelor proceduri de cooperare judiciară în materie civilă, reglementate de dispozițiile dreptului UE sau de alte convenții internaționale aplicabile în situația statelor nemembre UE: art. 1 alin. 1 din REGULAMENTUL (UE) 2020/1783 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 noiembrie 2020 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială (obținerea de probe) (reformare); art. 1 din CONVENȚIA privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (adoptată la Haga la 18 martie 1970).

Cuvinte cheie: pensie de întreținere, părinte debitor, venituri străinătate

Opinia Institutului Național al Magistraturii:

Soluțiile divergente pronunțate în practica judiciară:

Problema de drept care a generat practică neunitară constă în modalitatea de determinare a întinderii obligației de întreținere în cazul în care nu se cunosc veniturile realizate de părintele debitor într-o altă țară. Din hotărârile analizate reiese în mod implicit că premisa este că legea aplicabilă cauzei este legea română.

Astfel, într-o primă opinie, obligația de întreținere a fost stabilită în raport de venitul minim pe economie din statul în care pârâtul are reședința. În susținerea acestei soluții s-a arătat, în esență, că debitorul obligației de întreținere își are reședința pe teritoriul altui stat, urmând a se avea în vedere cel puțin venitul minim pe economie din statul respectiv.

În cea de-a doua opinie, s-a stabilit obligația de întreținere la nivelul venitului minim din țară, chiar dacă debitorul obligației de întreținere avea reședința în străinătate. În motivarea acestei soluții, s-a arătat că determinarea pensiei de întreținere datorată de părinte nu se poate face prin raportare la un indicator străin legislației naționale, respectiv salariul minim stabilit pe economia națională a unui stat străin, întrucât țara pe teritoriul căreia se execută obligația de întreținere este România. De asemenea, s-a mai reținut că nu există niciun argument pentru ca pensia să fie stabilită în funcție de venitul minim al altui stat, prezumția fiind în sensul că debitorul realizează în țară un minim de venituri prin care să își asigure existența.

În alte situații, s-a reținut că interesul minorului reclamă stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum fix, în valută, astfel încât drepturile minorului să nu fie afectate de munca fără forme legale sau refuzul apelantului de a face dovada veniturilor realizate, respectiv că stabilirea unei sume fixe este mai potrivită, pentru că asigură creditorilor întreținerii o predictibilitate a sumelor pe care le au de încasat, înlăturând orice suspiciune cu privire la determinarea corectă a cuantumului pensiei și facilitează executarea silită în cazul în care pârâtul nu-și îndeplinește obligația.

Dispozițiile legale incidente în soluționarea problemei de drept:

Art. 527 Cod civil: „(1) Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.”

Art. 528 Cod civil: „Starea de nevoie a persoanei îndreptățite la întreținere, precum și mijloacele celui care datorează întreținere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.”

Soluția asupra problemei de drept și argumentele ce o fundamentează:

Principiul egalității în fața legii, atât în ceea ce privește debitorul, dar, în acest caz, mai ales în ceea ce privește creditorul obligației de întreținere, impune ca, atunci când dreptul substanțial aplicabil este legea română, stabilirea pensiei de întreținere să se facă după aceleași reguli, indiferent dacă debitorul locuiește în România sau în străinătate, respectiv în ceea ce privește baza de calcul, în conformitate cu prevederile art. 527 alin. (2) C. civ., care obligă să se țină seama de veniturile și bunurile debitorului, precum și de posibilitățile de realizare a acestora (…).

Posibilitatea de realizare a unor astfel de venituri se apreciază în concret, în funcție de toate elementele obiective care rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză în ceea ce privește situația debitorului, inclusiv locul de reședință al acestuia. În mod corelativ, și „celelalte obligații” ale debitorului la care se referă art. 527 alin. (2) C. civ. (cum sunt costurile curente legate de propria întreținere a acestuia) au și ele a fi apreciate în concret, prin raportare la locul său stabil de reședință.

Prin urmare, în situația debitorului care locuiește în străinătate, pentru stabilirea pensiei de întreținere datorate creditorului-minor care locuiește în România, instanța de tutelă ar putea avea în vedere abordarea chestiunii cuantumului pensiei de întreținere în următoarea manieră:

Dacă debitorul are venituri declarate sau este cunoscut locul său de muncă în străinătate, instanța de tutelă are obligația de a determina nivelul real al veniturilor acestuia și de a stabili pensia de întreținere în consecință. Dacă debitorul este necooperant, refuzând să furnizeze documente privind veniturile sale, sau dacă există indicii privind tentative de disimulare a cuantumului acestora, instanța de tutelă poate folosi diferitele instrumente de cooperare judiciară internațională în materie, precum prevederile Regulamentului UE nr. 1783/2020 (permite, spre exemplu, solicitarea unei anchete sociale), Regulamentului UE nr. 4/2009 (permite, spre exemplu, identificarea locului de muncă al debitorului) sau, după caz, mecanismul prevăzut de Convenția de la Haga din 18 martie 1970 ori alte instrumente internaționale.

Dacă debitorul nu are venituri declarate și nu a fost identificat un eventual angajator al acestuia în statul de reședință, după stabilirea împrejurării dacă debitorul are posibilitatea obținerii de venituri în actualul stat de reședință (spre exemplu, are reședința legal stabilită în statul respectiv, are drept de rezidență, permis de muncă etc.) și în măsura în care statul respectiv are un venit minim pe economie stabilit prin propria sa legislație națională, instanța de tutelă poate avea în vedere ca bază de calcul cuantumul acestuia.

În situația în care statul în cauză nu are stabilit un venit minim pe economie, ori dacă regulile stabilite în legislația sa pentru determinarea în concret a acestuia sunt imposibil de aplicat de instanța de tutelă (spre exemplu, venitul minim este stabilit pe oră, pe ramuri economice sau în alte condiții care fac imposibilă determinarea acestuia fără date suplimentare privind situația concretă a debitorului, date care nu au putut fi obținute prin mecanismele de cooperare judiciară disponibile), precum și în situația în care din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă o disproporție vădită între standardul de viață al debitorului și împrejurarea că acesta nu este înregistrat ca realizând venituri, precum și atunci când rezultă elemente care fac plauzibilă reaua-credință a acestuia cu privire la ascunderea/diminuarea temporară, în mod voit, a veniturilor sale reale, instanța de tutelă poate stabili pensia de întreținere apreciind asupra posibilităților reale ale debitorului de a obține venituri în statul de reședință, similar celor arătate în analiza pct. 8 din prezentul material.

În ultimă instanță, dacă după demersurile efectuate de către instanța de tutelă prin intermediul instrumentelor de cooperare judiciară internațională aplicabile nu au putut fi stabilite veniturile și/sau starea materială a debitorului, iar statul de reședință nu are stabilită o formă de venit minim care să poată fi avută în vedere, instanța de tutelă s-ar putea raporta la cuantumul venitului minim pe economie din România, pentru protejarea interesului legitim al creditorului și pentru că, în lipsa unei forme de incapacitate de muncă, debitorul este prezumat a putea obține măcar un astfel de nivel de venituri.

În toate situațiile în care debitorul locuiește în străinătate, este preferabilă stabilirea cuantumului obligației de întreținere în sumă fixă, iar nu sub formă de fracție/procent, pentru a evita imposibilitatea punerii în executare în statul de reședință a hotărârii instanței române (Direcția de specialitate a Ministerului Justiției a semnalat în repetate rânduri probleme privind executarea unor astfel de hotărâri în diferite state – spre exemplu, în Germania – în situația în care autoritățile naționale ale acestora au apreciat că o creanță de întreținere stabilită sub formă de fracție sau procent nu este lichidă, neavând un cuantum determinat, neputând face astfel obiectul executării silite).

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că, în situația debitorului aflat în străinătate, instanța de tutelă va stabili pensia de întreținere în aceleași condiții stabilite cu valabilitate generală prin dispozițiile art. 527 și art. 529 C. civ., posibilitățile debitorului de a realiza venituri urmând a fi apreciate, în principiu, prin raportare la condițiile concrete aplicabile în statul de reședință al acestuia.

Opiniile exprimate de către participanții la întâlnire.

În unanimitate, participanții și-au însușit opinia I.N.M.