Dreptul la tăcere în ipoteza audierii colaboratorului cu altă identitate decât cea reală | Practică neunitară

În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul PÎCCJ, DNA, DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, București 3-4 aprilie 2023, s-a pus problema referitoare la dreptul la tăcere în ipoteza audierii colaboratorului cu altă identitate decât cea reală.

Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile identificate în practica judiciară, arătând că este necesar să se clarifice dacă colaboratorul cu altă identitate decât cea reală, a cărui identitate a fost deconspirată, se poate prevala de dreptul la tăcere (atunci când este audiat în calitate de martor cu identitatea sa reală). În susținerea necesității rezolvării acestei probleme de drept fost invocată o hotărâre pronunțată în primă instanță.

Nu a fost expusă opinia autorului întrebării cu privire la această problemă de drept.

În opinia INM, problema care a determinat sesizarea vizează situația unui colaborator cu identitate protejată cu privire la care instanța a admis solicitarea inculpatului de audiere în calitate de martor, acesta fiind propus de apărare cu identitatea reală.

Martorul s-a prevalat de dreptul la tăcere. Articolele relevante sunt art. 149 alin. (1) din Codul de procedură penală care interzice dezvăluirea identității reale a colaboratorilor cu o identitate atribuită și art. 148 alin. (8) și alin. (10) din Codul de procedură penală care impune audierea colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală în aceleași condiții ca
și martorii amenințați.

Menționăm că, în ceea ce privește martorii amenințați, procurorul, judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată au obligația de a verifica periodic dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție și, în caz contrar, de a dispune încetarea acestora.

Raportat la texte legale indicate anterior putem concluziona că, dacă în cazul investigatorilor sub acoperire divulgarea identității reale nu poate conduce în nicio situație la ridicarea măsurilor de protecție, în ceea ce privește colaboratorii cu o altă identitate decât cea reală este teoretic posibilă încetarea măsurii, mai ales în situația în care acestuia îi este acordat inițial statutul de martor amenințat fiind dispusă măsura protecției datelor de identitate și apoi cel de colaborator cu o altă identitate decât cea reală.

În ipoteza prezentată de autorul sesizării, dacă colaboratorul cu o altă identitate decât cea reală este citat în calitate de martor cu identitatea reală se ridică problema deconspirării acestuia. În această situație, apreciem că instanța de judecată, care are dreptul de a cunoaște adevărata identitate a colaboratorului potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (2) din Codul de procedură penală, ar trebuie să evite încuviințarea audierii acestuia în calitate de martor cu identitatea reală și, dacă acest lucru nu este posibil (de ex. a fost prezent la fața locului în momentul comiterii infracțiunii), să cenzureze întrebările care tind la dezvăluirea calității sale de colaborator cu o identitate atribuită.

În acest context, instanța va evalua declarația martorului audiat cu identitatea reală ținând cont de împrejurarea că acesta nu putea să relateze toate aspectele pe care le-ar fi putut preciza dacă ar fi fost audiat cu identitatea atribuită (cu respectarea dispozițiilor care asigură caracterul protejat al datelor de identificare reale).

În majoritate, a fost agreată opinia INM. În plus, s-a mai arătat că, în lipsa unor dispoziții legale, martorul citat cu identitatea reală nu se poate prevala de dreptul la tăcere.
S-a exprimat și opinia conform căreia martorul colaborator cu o identitate atribuită citat în calitate de martor cu identitatea reală, dacă nu a fost deconspirat, se poate prevala de dreptul la tăcere întrucât nu este posibilă în toate situațiile cenzurarea tuturor întrebărilor care tind la dezvăluirea calității sale de colaborator cu o altă identitate decât cea reală.