SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, 16 septembrie 2024, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal nu poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului.
Decizia nr. 15 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Procurorul general al României a sesizat ÎCCJ cu un recurs în interesul legii (RIL) ca urmare a constatării practicii neunitare a instanţelor judecătoreşti, vizând următoarea problemă de drept: “Dacă infracţiunea de delapidare în formă atenuată, prevăzută de art. 295, alin. (1), raportat la art. 308, alin. (1), din Codul penal poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului la care se referă art. 139, alin. (2) şi art. 152, alin. (1), lit. a) din Codul de procedură penală”.
Problema de drept a apărut în cauzele având ca obiect infracţiunea de delapidare în varianta atenuată raportat la art. 308 din Codul penal (“săvârşită de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”), în care procurorul a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi dispunerea unor măsuri de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă a obţinerii datelor de trafic şi localizare.
Potrivit procurorului general, în urma examinării jurisprudenţei actuale în materie a reieşit că nu există un punct de vedere unitar cu privire la includerea infracţiunii de delapidare în varianta atenuată, prevăzută de art. 295, alin. (1), raportat la art. 308 din Codul penal, în categoria infracţiunilor contra patrimoniului, menţionată expres de către legiuitor printre cele pentru care se poate dispune emiterea unui mandat de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă a obţinerii datelor de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
(Reglementarea legală a competenţei Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii se regăseşte în dispoziţiile art. 40 alin. (3) şi art. 471 – 4741 din Codul de procedură penală.
Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Partajează acest conținut:
