SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Patronul Grupului de firme Selina și-a făcut un obicei din a povesti și a împărtăși cu prietenii săi de pe facebook cum erau sărbătorile copilăriei sale. Cu farmec, în dulcele grai al moților, pe care nu l-a uitat, Beniamin Rus, cotat ca unul dintre cei mai bogați bihoreni în top-urile de specialitate, a povestit cu sinceritate despre Crăciunul copilăriei sale. Nașterea Mântuitorului avea un parfum aparte, iar povestea spusă de Beniamin Rus e o filă de istorie vie care aduce în prim-plan obiceiurile și tradițiile din casele românilor de la munte. Așadar să deschidem încet ușa casei copilului Beniamin Rus și să ne lăsăm în voia povestitorului care redă cu talent una dintre cele mai frumoase pagini din copilăria sa:
CRACIUNUL
În Muncel,satul meu, CRACIUNUL era un prilej de mare bucurie,voie buna si stare de bine.
Aveam putine momente de bucurie si sarbatoare intr- un an, trei, patru nunti , o hora, doua, unde canta Todoric cu clarinetu’ si Lica lu Nița la ceteră și mai rar câte-o clacă. Așadar Craciunul venea dupa cel mai lung post, atunci cănd tăt gospodarul era cu bucatele in pod, lemne de foc taiate si așazate la loc ferit de ploi si ninsori si cu slanina la morătoare, pregatita pentru fum. Carnații și costițele atărnate in pod, ghiobele cu brănza pline și gospodăria orândita in așteptarea iernii si a sărbătoriilor ce urmau sa vină.
Mama mea a făcut zece copii din care am ramas șepte, astfel nevoile nu plecau prea departe de casa noastră.
Aveam propietăți multe, imprăstiate peste toți muntii, de unde culejam ce am sămănat primavara si multe locuri unde pășunam animale sau cosam ierburile asigurându-ne nutreț și bucate pentru intrega famile și animale pănă ieșam din iarna.
In Muncel toate anotimpurile erau frumoase, odată cu primii fulji, scoteam sania din podul căuăciei și căt era zua de mare eram la săniuș pă ulița, cu skiurile pă coastă sau pă răul inghețat cu patine făcute de noi și legate cum se putea pă opincile din gumă.
Ne imbraca mama cu haine facute in casa, tesute in razboi si lucrade de mână.Iarna aveam pă noi o chemeșa, izmene din cânepa,laibăr, pantaloni, cioareci și jerseu din lăna iar in picioare cioareci și simpaticele opinci cumparate de la tărgul din Lupșa.
Spiritul craciunului era trăit pă deplin inainte de intrarea in post, ne ințelejam care cu care să facem formatie de colindat și intran serios in febra craciunului
Incepeam să repetăm colinzile cu o luna inaintea ajunului,ne ascundeam cu prietenul meu Ghiorghe a Bonchii in șura ,in podul de la cocina porcilor și pe unde puteam să repetam colinzile fară sa știe alte cete de colindători cu ce colinzi mergem anul ăsta de crăciun și in ce formație.
Era atâta bucurie si stare de bine că nimeni și nimic nu putea sa ne strice fericirea zilelor de atunci.
Tatăl meu era un colindător desăvârșit, ne adunam seara de seara pe lângă el si l rugam să colindăm impreuna.
Dadea tonul la colina și noi intram doar dupa ce tata intona prima silabă, ne alaturam cu glasurile noastre străduindu- ne sa ne ingroșăm vocea dupa a lui și terminat versul atunci cănd tata se oprea sa traga aer si sa inceapa versul următor ,imediat ce ne opream noi,așa cum numai pe valea Arieșului se colinda.
– mă copile , nu grăbii, colinda nu-i cântec de joc, trăbă să curgă incet și fain,striga tata la noi!
Dădeam din cap că am ințeles și așteptam sa-nceapă
Pe masură ce se apropia craciunul, tot satul intra in febra pregătirilor,taiam porcii, orândeam curtea,crăpam lemnele iar mama cu surorile mele, șurluiau tătă casa, puneau hainele in ciubărul cu leșie pe care l duceau la râu.Mama le batea cu un mai de lemn dupa ce noi spărjam cu securea gheața groasa din Arieș , locul unde se clateau hainele cele mai bune pe care urma să le imbrăcam de sărbători.
Mirosul pâinii abia scoase din cuptor, colacii si prajiturile care așteptau să le vină rândul la copt, ne faceau să nu ne depărtam prea mult de casa și să nu părăsâm curtea .
Eram intr o buna dispozitie continuă, incercam să ne facem folositori și să nu o supărăm pe mama cu tot felul de feleleli și dispute dintre noi.
Era ajunul craciunului, satul fremata de ultimile pregătiri, fumuri care șerpuiau peste casele muncelanilor, in fuioare lunji peste satulul acoperit de zapada care venea cu ceva vreme inainte si pleca odata ce apăreau ghioceii pe Valea lui Cret.
Intram si ieșam din casă, așteptând sa vina sara cu frică să plecam la colindat imediat ce se inoptează, unde trebuia sa fim printre primii colindători, să primim leuții in mâinile inghetate
Ajunjam fericiți acasa si nu ne prindea somnul pâna nu numaram de câteva ori bănuți și i aranjam cu grijă dupa marimi.
Asa ne prindea somnul pana cănd la miezul noptii auzam colinda colindatorilor la ușa noastră.
Nimic nu sămăna cu ce sâmțam noi atunci!
Eram intr-o feerie continua! Tremuram de a binelea de emotii si binenteles de placere!
Erau peste 13-14 colindatori,toti scapati de armata.
Aveau atata forta in glasuri ca se scuturau geamurile.
Asa ne trezeau colindatorii pe la 3,4 dimineata cand ajungeau la casa noastra.
Tata le deschidea usa si incepeau colinda in casa nu inainte sa l roage pe tata sa conduca el colinda pe care o prefera.
Noi inghesuti prin canapeie,acoperiti cu un țol de lana sa nu se vada ca suntem in izmene,nu ne gaseam locu’ si nu stiam cum sa i facem semn tatei sa mai ceară o colinda!
….
Partajează acest conținut:
