Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri o serie de măsuri în urma verificărilor privind modul în care instituțiile responsabile au gestionat situația generată de intervenția DIICOT din 30 iunie la Asociația Dumbrava DPG.
Potrivit ministrului, Alexandra Zară, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, a fost demisă din funcție.
Totodată, Dragoș Pîslaru a solicitat președintelui Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, să dispună măsuri de sancționare a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
De asemenea, ministrul a cerut directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să ia măsuri de sancționare a conducerii AJPIS Bihor.
În paralel, Ministerul Muncii va elabora un protocol interinstituțional și proceduri de lucru privind modul de intervenție în cazurile care implică persoane vulnerabile și acțiuni operative desfășurate de autoritățile competente.
„Aceste măsuri vin ca urmare a modului în care aceste instituții au acționat atât în ceea ce privește intervenția DIICOT din data de 30 iunie, cât și în gestionarea acestui subiect în decursul anilor”, a transmis ministrul Dragoș Pîslaru.
Partajează acest conținut:





