În ședința Comitetului Executiv al FRF au fost adoptate mai multe hotărâri cu privire la arbitri și oficialii partidelor din Ligile 2 și 3 dar și din Cupa României. În primul rând au crescut baremurile
De exemplu, la Liga 2, un arbitru de centru primea până acum 2200 lei la un joc, iar de acum clubul gazdă va trebui să achite 2500 lei. Pentru arbitrii asistenți costul e mai mare cu câte 200 de lei, de la 1800 la 2000 lei, arbitrul de rezervă va primi cu 100 de lei în plus, la fel și delegatul de joc și observatorul de arbitri.
Dacă adunăm, baremul total pentru un meci din Liga 2 va costa din sezonul viitor 10.500 lei, față de 9.500, cât a fost până acum. Atât va avea de achitat FC Bihor pentru fiecare meci pe care-l va organiza. Și la Liga 3 va crește tot cu 1.000 de lei, la 5800, față de 4800 lei cât era în sezonul precedent.
La nivelul ligii secunde mărirea nu e o tragedie însă în Liga 3 sunt destule voci care au contestat creșterrea sumelor. Oficialii se plâng de faptul că FRF nu și-a anunțat intenția la începutul anului atunci când se fac bugetele. Se plâng și cluburile care nu au susținerea primăriilor. „Sunt și alte cheltuieli în organizarea unui meci: firmă de securitate, asistență medicală, alte costuri și toate vor crește”, spun conducătorii cluburilor.
În Liga 3 județul Bihor va fi reprezentat de patru echipe: Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix, Bihorul Beiuș și Transilvania Sport Academy.
Partajează acest conținut:





