SĂ NU ZICI CĂ NU ȚI-AM SPUS
Prin decizia pronunțată la 9 februarie 2026 de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis recursul formulat de Ramona Lile și a obligat Ministerul Educației să emită ordinul de confirmare a acesteia în funcția de rector al Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV), anulând astfel ordinul de „neconfirmare” emis la finalul anului 2023.
Hotărârea este definitivă și produce efecte imediate. Prin soluția sa, ICCJ a casat sentința Curții de Apel Timișoara, a anulat Ordinul nr. 6907 din 29 decembrie 2023 emis de ministrul Educației de la acea vreme, Ligia Deca, și a obligat ministerul să confirme desemnarea Ramonei Lile în funcția de rector. Totodată, instanța a dispus plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia vine după mai bine de doi ani de la momentul în care Ramona Lile câștigase alegerile pentru un nou mandat la conducerea universității arădene. La finalul anului 2023, aceasta obținuse voturile necesare pentru a ocupa, pentru a patra oară, funcția de rector al UAV. Cu toate acestea, Ministerul Educației a refuzat să o confirme, invocând o decizie din 2021 a Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), care constata existența plagiatului în cazul său, precum și un ordin emis în același an, pe vremea când ministru era Sorin Cîmpeanu, prin care Lile fusese sancționată, inclusiv cu interdicția de a candida la funcții de conducere pentru o perioadă de cinci ani.
În momentul adoptării deciziei de plagiat, președinte al CNECSDTI era Dacian Dragoș, în prezent judecător al Curții Constituționale. De altfel, în 2024, aceeași Înalta Curte respinsese definitiv toate demersurile Ramonei Lile prin care aceasta contestase deciziile legate de plagiat, astfel încât constatarea abaterii academice a rămas în vigoare.
Paradoxul juridic și administrativ este evident: instanța supremă menține efectele deciziei de plagiat, dar anulează ordinul prin care ministrul a refuzat confirmarea în funcția de rector. Hotărârea nu reabilitează situația academică a Ramonei Lile, ci stabilește că ministerul a acționat nelegal atunci când a emis ordinul de neconfirmare.
Între timp, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a funcționat sub o altă conducere. Din aprilie 2024, funcția de rector este ocupată de Teodor-Florin Cilan, fost prorector, care a câștigat alegerile organizate după respingerea victoriei lui Lile. Alegerea sa a venit la limită, într-un context tensionat și profund divizat în interiorul comunității universitare. Timp de aproape doi ani, acesta a exercitat atribuțiile de rector, a semnat acte administrative și a reprezentat instituția în relațiile oficiale.
Decizia ICCJ creează acum o situație fără precedent: o universitate condusă de aproape doi ani de un rector ales în urma unor alegeri organizate conform deciziei ministerului ar putea fi obligată să instaleze în funcție persoana care câștigase scrutinul anterior, dar care nu fusese confirmată. Rămâne de clarificat modul concret în care hotărârea va fi pusă în aplicare și ce efecte va avea asupra actelor administrative și a stabilității instituționale.
Cazul Lile se înscrie, însă, într-un context mai larg privind regimul mandatelor rectorilor din România. Atât vechea lege a educației, cât și Legea învățământului superior adoptată în 2023 prevăd limitarea la două mandate. Cu toate acestea, o serie de interpretări și mecanisme legislative au permis unor rectori să candideze pentru un al treilea mandat dacă întrerupeau, chiar și pentru scurt timp, unul dintre mandate. Ulterior, noua lege a „resetat” numărul mandatelor, oferind posibilitatea reluării ciclului de la zero. Potrivit unei analize publicate în 2024, aproximativ un sfert dintre rectorii universităților românești au beneficiat de astfel de prevederi.
Ramona Lile a candidat pentru al patrulea mandat în acest cadru legislativ controversat, devenind unul dintre cele mai vizibile exemple ale tensiunii dintre litera legii, spiritul reformei și realitatea din universități. Faptul că o persoană cu o decizie definitivă de plagiat ajunge să fie confirmată prin hotărâre judecătorească în fruntea unei universități publice amplifică dezbaterea privind integritatea academică, autonomia universitară și limitele intervenției administrative a statului.
Hotărârea Înaltei Curți nu șterge constatarea plagiatului. Ea stabilește însă un precedent juridic major: ministerul nu poate refuza confirmarea unui rector ales decât în condițiile și limitele strict prevăzute de lege. În acest punct, conflictul dintre sancțiunea etică și dreptul de a ocupa o funcție de conducere devine unul de interpretare juridică fină, cu implicații asupra întregului sistem universitar.
Partajează acest conținut:
